Ce device-uri își cumpără generația Z – Gusturi, recomandări și preferințe

Ce device-uri își cumpără generația Z – Gusturi, recomandări și preferințe

Generația Z este acea generație de tineri care s-a născut în plină dezvoltare a tehnologiei. Practic, cei născuți începând cu anul 1997, când cei din generația Millennials terminau liceul, au prins primele device-uri smart, au crescut cu internet și multe altele care înainte erau doar visuri.

Acești tineri au gusturi și preferințe alese, însă sunt și nostalgici la ceea ce aveau în anii ’80 părinții lor. În rândurile următoare poți afla despre device-urile generației Z, dacă vrei să ții pasul cu ei sau dacă pur și simplu te interesează recomandările în tendințele actuale.

Ce aparate interesante cumpără tinerii generației Z

  • Telefoanele clasice

Telefoanele cu butoane făceau furori prin anii 2000, când mesajele de tip SMS erau la modă. Tinerii generației Z știu ce înseamnă tehnologia pentru că practic au crescut cu ea. De altfel, acum sunt la vârsta la care pot face diferența. Mai mult, s-a observat un trend în ultima vreme, care spune că acești tineri preferă telefoanele clasice pentru că nu au acces la rețelele de socializare. 

De altfel, sănătatea mintală este cea de care se preocupă acești tineri, alegând asemenea device-uri, doar pentru sunat și trimis mesaje. Însă revenind la tehnologia de astăzi, poți alege telefoane pe Altex.ro, cu totul adus la zi și cu o multitudine de funcții speciale.

  • Jocurile de buzunar

În America anilor ‘80-’90, băieții butonau jocurile de buzunar de tip Game Boy. Acestea au revenit la modă și i-au prins pe cei din generația Z. Poate fi vorba de un pic de nostalgie sau de recomandările părinților care poate au mai păstrat din jocurile de altădată.

  • Aparatele foto vintage

Aparatele de fotografiat care scot poza la minut sunt din nou la modă. Sunt mulți producători pe piață care au speculat acest moment.

Ce era odată cool pentru tinerii născuți în anii ’80, este pe placul celor care fac parte din generația Z. Modele noi sau vechi, aceste aparate foto fac senzație la festivalurile de muzică și la petreceri.

  • Casetofoane

Mai știi casetofoanele de pe vremuri? Acestea au revenit la modă, la fel și casetele. Artiștii au descoperit direcția vintage a generației Z, astfel că, albumele ies acum pe CD, vinil și casete. Diferența este că în momentul de față totul este digitalizat, până în cele mai mici detalii, iar casetele au un sunet și o claritate excepționale.

  • Walkman

Anii ’80 au fost ani de referință în muzică și modă. Tinerii adorau pantalonii scurți din jeans, tricourile scurte, rolele și Walkman-ul pe șolduri. Și ce muzică aveau, și ce mai dansau… Ei bine, generația Z a descoperit muzica la Walkman, care acum se găsește pe piață în diverse modele, evident, cu super tehnologie la bord. De altfel, căștile, partea importantă a acestui device, sunt spectaculoase din punct de vedere tehnic și oferă fiecare sunet la calitate fabuloasă.

Citește și: Robert o va chema pe Lia în camera roșie! Incredibil ce se va întâmpla între cei doi concurenți „Casa iubirii” în ediția de vineri, 26 decembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: A murit cunoscutul om de afaceri gălățean, Corneliu Istrate- stirilekanald.ro

Așadar, fiecare generație are amintirile ei. Cât privește tinerii generației Z, aceștia au descoperit lucrurile frumoase ale părinților și au început să achiziționeze produse și device-uri care altă dată spuneau povești frumoase și care acum sunt cu tehnologia la zi.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Doliu în prima zi de Crăciun, în lumea folclorului din România! Ion Drăgan a murit!

Ce trebuie să faci neapărat în 2025, în funcție de zodie! Mai ai doar câteva zile la dispoziție

Doliu în lumea folclorului din România! Ion Drăgan a murit chiar în prima zi de Crăciun

Ion Drăgan a murit în prima zi de Crăciun. Ce s-a întâmplat cu artistul în ultimele ore: "Muzica populară românească a pierdut un mare nume, un artist dedicat și un om care a trăit prin și pentru cântec"

O bunicuță a sfâșiat inimile de sărbători. Lecția importantă oferită de un grup de colindători care au ajuns la poarta ei

Mama Veronicăi intră în „Casa iubirii” să-l cunoască pe Ahmed! Aflați cum va reacționa concurenta în ediția de joi, 25 decembrie, difuzată de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante