Ce decizie a luat Roxana Vancea după ce a născut. Când au aflat, fanii au rămas impresionați

Roxana Vancea

În urmă cu câteva luni, Roxana Vancea a adus pe lume un băiețel. Vedeta era obișnuită cu rolul de mamă, deoarece soțul ei, Dragoș Paiu are un băiețel din fosta relație, pe nume Milan. Bruneta se înțelege de minune cu el și a vrut să își mărească familia.

Fosta asistentă TV este cunoscută pentru pasiunea pe care o are față de tatuaje. Acesta este motivul pentru care Roxana a luat o decizie pe care vrea să o pună în aplicare în cel mai scurt timp posibil.

Roxana Vancea își va tatua chipul celor doi copii pe corp

[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Cine este MIHAI BENDEAC. ”Eu nu mă voi însura niciodată”

Vedeta nu mai ține numărul tatuajelor sale, însă nu vrea să lipsească de pe corpul ei, chipul celor doi copii. În prezent îi este imposibil să facă acest lucru, pentru că alăptează.

„Nu am voie, pentru că alăptez. Dar, pe viitor, îmi doresc să fac un tatuaj cu copiii, să fie ceva cu ei doi. Să vedem unde mai am loc. Ori undeva pe spate, dacă mai găsesc un loc, ori pe un șold. Am pierdut de mult numărul tatuajelor, am ambele mâini, spatele și un pic pe picioare” a declarat Roxana Vancea

Roxana Vancea și-a făcut primul tatuaj de la o vârstă fragedă

Roxana Vancea [Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Roxana Vancea, dezvăluiri despre botezul copilului: „Atunci e și ziua tatălui meu, îl vom sărbători și pe el”

Frumoasa brunetă este o împătimită a tatuajelor și a povestit că primul desen pe corp l-a făcut imediat cum i-a fost permis, la vârsta majoratului. Încă de atunci, a realizat că imediat cum va începe să își picteze permanent corpul, nu se va opri doar la un tatuaj.

„Primul tatuaj l-am făcut la 18 ani, mi-au plăcut foarte mult tatuajele. Se zice că dacă îți faci unul, o să îți faci mai multe. Nu ai cum să te oprești la unul. Mie mi se pare că sunt un plus, că arată bine pe piele”, a povestit vedeta

După sarcină, Roxana Vancea este în continuare în formă

[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Cum slăbești 5 kilograme în 14 zile ţinând dieta cu avocado

O altă pasiune a Roxanei este sportul. Vedeta are un corp de invidiat pentru că merge la sală constant. Partenerul ei de viață îi este și partener în sala de fitness, deoarece Dragoș este antrenor personal. Fosta asistentă TV se poate mândri cu un trup bine lucrat, dar și cu o siluetă tonifiată chiar și în timpul sarcinii și după naștere.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Roxana Vancea, dezvăluiri despre botezul copilului: „Atunci e și ziua tatălui meu, îl vom sărbători și pe el”

Nicușor Dan, un buchet de flori și o regulă de eleganță încălcată. Ce arată imaginile de la nunta lui Alexandru Nazare

EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere

Mădălina Apostol a murit cu O DORINȚĂ NEÎMPLINITĂ ÎN SUFLET. Își făcuse planuri, spera că va avea timp să le ducă la capăt, însă NU a mai apucat. Tragedia I-A RĂPIT ȘANSA de a-și vedea visul împlinit: "Urma să își..."

Şebnem Hassanisoughi, care joacă rolul Şebnem Sualp în serialul Inimă rebelă, nuntă de basm cu alesul inimii sale! Iată cum au strălucit cei doi miri la grandiosul eveniment, în urmă cu nouă ani

Cine sunt actorii din noul serial turcesc „Inimă de mamă”. Cum arată viața protagonistei dincolo de drama din serial

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro