Cei doi artiști au fost surprinși într-o adevărată cursă contra cronometru după ce au realizat că se îndreptau către terminalul greșit, fiind nevoiți să traverseze aeroportul pe jos pentru a ajunge la timp la îmbarcare.
Cu toate astea, cântăreții au tratat situația cu mult umor, în ciuda stresului de moment. Într-un videoclip postat de artistă, cei doi apar grăbiți, în timp ce Vlăduța povestește întreaga întâmplare. Cântăreața a recunoscut că are obiceiul de a ajunge în ultimul moment la îmbarcare, lucru cunoscut deja de comunitatea sa. Cu toate astea, situația de această dată a depășit orice experiență anterioară a artistei.
Vlăduța Lupău: Bună seara, internet! Bogdan de Ploiești e aici! A cântat la Londra, sper să ajungem acasă. Avem și bodyguard-ul cu noi.
Bogdan de la Ploiești: Am luat-o pe jos, decât cu avionul... Cu avionul tot am ajuns cu două ore jumate întârziere, cred că pe jos poate ajungem mai repede.
Vlăduța Lupău: Deci am o problemă, ajung în ultima clipă la avion, asta o știe tot internetul.
Dar chiar ca și acum nu am mai pățit. Era să mergem pe terminalul de Sud, când ne-am dat seama că nu suntem bine, că trebuie să mergem pe Nord, dar nu ne mai putem întoarce, așa că am luat-o pe jos.
Bogdan de la Ploiești: Vă pupăm și vă iubim!
Vlăduța Lupău: Hai că ne vedem în avion că am încredere!
De asemenea, și Bogdan de la Ploiești a postat un videoclip comic despre întreaga situație.