Câte oi are mama Geta și cât câștigă aceasta din pastrama mieilor. “M-ar tentat să ținem cât mai multe oi.”

Câte oi are mama Geta și cât câștigă aceasta din pastrama mieilor. “M-ar tentat să ținem cât mai multe oi.”

Mama Geta a vorbit despre munca de la stână și câte oi deține.

Mama Geta este cunoscută și apreciată pentru faptul că de fiecare dată s-a dedicat muncii sale, iar prin multă muncă a reușit să-și întrețină cei patru copii singură, în perioada a 12 ani de liceu. Aceasta nu ezită să fie de fiecare dată activă și în mediul online, în ciuda treburilor nenumărate pe care le are, astfel că de fiecare dată păstrează o legătură cu toți urmăritorii săi. Chiar dacă i-a fost greu, nu s-a plâns atunci când a întreținut familia și întreaga stână, iar mama Geta se bucura astăzi inclusiv de ajutorul Getuței, care, deși este căsătorită, a ales să rămână mai mult pe lângă casă și să o ajute. Cei care o urmăresc, știu că aceasta își dedică mare parte din timp având grijă de oi, de miei, făcând brânză și pastramă, pe care le vinde la magazinul din Hațeg.

Câte oi are mama Geta și ce sume câștigă din pastramă

Citește și: Mama Geta, mărturisiri despre cum și-a crescut copiii singură și sacrificiile făcute pentru viitorul lor. „Eu chiar dacă stau și cu un petic, dar ei să se ducă frumos.”

Getuța Sterp [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Getuța Sterp, momente emoționante alături de mama Geta. Femeia a rememorat imaginea tinereții sale, prin fiica ei. „Așa eram eu tânără. Mai frumoasă decât tine.”

Invitată în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, mama Geta fost întrebată, pe lângă subiectele de familie pe care le-a abordat, dar cele despre copiii ei, și câte oi mai deține acum, dar ea spus că nu mai știe numărul lor, însă sunt câteva sute.

Mama Geta a recunoscut că reușește să câștige foarte bine, atât din mieii pe care îi vinde, cât și din pastrama acestora, iar dacă un miel la Paște este vândut cu 500 de lei, dintr-un miel din care face pastramă poate să câștige și 1500 de lei, de aceea preferă să îi crească până în toamnă. Și-ar dori să aibă cât mai multe oi, însă nu prea mai are cine să o ajute. Pe lângă munca prestată de ciobani, aceasta și Getuța muncesc în egală măsură la stână.  “Nu mai avem chiar așa multe, dar avem câteva sute. Întotdeauna am avut, nu prea mai are cine să se ocupe de ele. Avem niște băieți, mai facem și noi, facem mulți bani pe pastramă. M-ar tentat să ținem cât mai multe oi. Mielul, dacă îl dai cu 500 la Paște, pentru pastramă  poți să faci și 1500  de pe un miel. De aceea lucrez și îi țin până toamna. Și pastrama e foarte bună.”, a spus mama Geta.

Citește și: Gabriela și Sergiu, dezvăluiri neașteptate în Casa Iubirii: „Tremuram și am zis Doamne, să nu vină poliția”- kanald.ro

Citește și: Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului- stirilekanald.ro

Mama Geta, Culiță și Iancu [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mama Geta, cu gândul la măritiș? Ce gânduri îi trec prin cap pentru nunta lui Iancu. „Nu știu când ne-om mărita amândouă.”

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”

Unde a fost, de fapt, găsit mort generalul Dorin Ioniţă şi DE CE A ALES tocmai acest loc? INFORMAȚIILE APĂRUTE ACUM schimbă imaginea ultimelor sale ore: "În proximitatea acestuia a fost..."

Yurdaer Okur, actorul care joacă rolul Serhan Soysalan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație alături de cea mai importantă și iubită femeie din viața sa

Cum l-a surprins Daniela pe Valentin de ziua lui: „Vrei să îmi cumperi mașină sau ce se întâmplă”

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro