Cătălin Vișănescu și-a deschis inima, iar soarele a răsărit și pe strada lui! Cum și-a luat prin surprindere fanii, direct din vacanța în Spania?

Cătălin Vișănescu și-a deschis inima, iar soarele a răsărit și pe strada lui! Cum și-a luat prin surprindere fanii, direct din vacanța în Spania?

În ciuda faptului că anul 2025 nu i-a găsit în cele mai bune ape pe acesta și fosta soție, Betty Salam, se pare că în 2026, fiecare și-a văzut de drumul său.

Betty Salam este una dintre cele mai apreciate artiste, de la noi din țară, dar și fiica îndrăgitul artist Florin Salam. Aceasta se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, alături de noul său partener de viață, în ciuda faptului că anul trecut, în 2025, aceasta a luat prin surprindere cu decizia pe care a luat-o, în privința divorțului de tatăl copilului său, Cătălin Vișănescu.

Deși în urmă cu câteva luni, viața sentimentală a fostului său soț era încă pusă sub semnul întrebării, mai ales în urma unei postări pe care acesta a făcut-o pe rețelele de socializare, în care își savura o cafea și a adăugat descrierea:  „Acel moment când îți trimite un videoclip cu ea, dar tu îți savurezi cafeaua.”, prin care a dat de înțeles faptul că și în viața sa a apărut o nouă prezență feminină, aspect luat în seamă și de persoanele care îi urmăresc activitatea de zi cu zi, conform comentariilor primite în secțiunea filmulețului, iar

se pare că în prezent, soarele a răsărit și pe strada sa!

Cătălin Vișănescu și-a deschis inima, iar soarele a răsărit și pe strada lui

Citește și: Cătălin Vișănescu, are o nouă parteneră de viață, după divorțul de Betty Salam? Ce a postat acesta pe rețelele de socializare: "Iți savurezi cafeaua..."

Cum și-a luat prin surprindere fanii, direct din vacanța în Spania? [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Betty Salam și Cătălin Vișănescu au divorțat chiar ieri! Artista a confirmat zvonurile apărute în presă, ba chiar a dezvăluit și noi amănunte legate de acest subiect

În cursul zilei de ieri, acesta a postat un filmulet pe contul său de TikTok, acolo unde se afla în vacanță și se plimba printre minunatele atracții turistice regăsite în Sevilla, Spania.

Cu toate acestea, nu acesta este aspectul care a atras atenția în filmuletul postat de fostul soț al lui Betty Salam, ci mai degrabă prezența lângă care se afla. Se pare că acesta nu a plecat singur în vacanță, de această dată, ci însoțit de o prezență feminină, cel mai probabil, actuala sa partenera de viață.

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Acest lucru a fost subliniat și mai mult, în momentul în care, în cadrele surprinse, acesta apare tinându-se de mână cu aceasta, iar zâmbetul larg pe care l-a afișat ulterior, a dat mai multe de înțeles decât cuvintele pe care le-ar fi putut spune. La fel s-a întâmplat și în secțiunea sa de comentarii: "Era și cazul să apară surpriza, chiar într-o zi cu soare, și uite și soarele pe cer și lângă tine!", "Dumnezeu există! Mai ales pentru oamenii buni, iar cine râde la urmă, râde mai frumos!", "Bravooo, Cătăline! Multă iubire și înțelege! Numai bine!".

Cum și-a luat prin surprindere fanii, direct din vacanța în Spania? [Sursa foto: TikTok]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mesajul transmis de fostul soț al artistei Betty Salam, Cătălin Vișănescu, după divorțul momentului! Cum vede acesta schimbarea recentă?

Robbie William, DIAGNOSTIC teribil la 52 de ani! Ce a mărturisit chiar el

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

ANUNȚUL NEAȘTEPTAT făcut de Iosif. Toți cei care l-au susținut pe fostul concurent din Casa Iubirii se întreabă același lucru: CUM VA REACȚIONA Lucia când va vedea: "Când o trăiești lângă..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro