Casa Regala a Romaniei este in DOLIU!

Casa Regala a Romaniei este in DOLIU!

Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, a anunţat vestea tristă în cadrul unui comunicat.

Gabriela Duda, mama Princepelui Radu, a murit luni într-un spital din Iaşi. Alteţele Lor Regale, ca şi fratele Principelui Radu, profesorul asociat doctor Gabriel-Dan Duda, au sosit la Iaşi în primele zile ale lunii curente, potrivit unui anunţ al Casei Regale.

Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, unul dintre cei şapte copii ai Mariei Stoica şi ai lui Panait Constandache. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi în anul 1961 şi a urmat o eminentă carieră medicală.

A fost medic de ţară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii.

Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957, acum exact şaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iaşi, şi pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iaşi.

René Duda a decedat în anul 1999.

În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruţător.

Sursa: mediafax.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Scrisoarea “dictata de diavol” unei calugariţe a fost descifrata! Mesajul este DIABOLIC!

Puțini știu cine este și cu ce se ocupă soția lui Ciprian Ciucu. Cristina Simona și primarul Capitalei s-au cunoscut când aveau doar 18 ani

Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”

Povestea neștiută din familia lui Ece İrtem. Actrița NU A FOST DE ACORD cu dorința părinților săi. CE LE-A REFUZAT și CUM S-A AJUNS în această situație

VIDEO Calitatea apei în zonele de plajă din România: Unde ne situăm față de vecinii bulgari și restul Europei

Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro