„Cariera mea ajunsese poate în cel mai sclipitor punct! Părinții mei au refuzat să meargă cu mine să-mi ridic premiul.” Alexandru Abagiu, despre momentul în care a renunțat la cariera de pictor
„Cariera mea ajunsese poate în cel mai sclipitor punct! Părinții mei au refuzat să meargă cu mine să-mi ridic premiul.” Alexandru Abagiu, despre momentul în care a renunțat la cariera de pictor
Alexandru Abagiu a povestit cu lacrimi în ochi despre o întâmplare care i-a schimbat viața.
Alexandru Abagiu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați makeup artiști români, atât în țară, cât și în străinătate, care se bucură de o carieră de succes în acest domeniu. Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu că, înainte să devină makeup artist, în perioada adolescenți, Alexandru Abagiu și-a dorit să fie pictor, fiind extrem de talentat.
Această dorință a fost, însă, anihilată de o întâmplare tristă din adolescența sa.
Invitat în cadrul podcastului Ilincăi Vandici, Alexandru Abagiu și-a deschis sufletul și a povestit cu lacrimi în ochi despre întâmplare care i-a schimbat parcursul profesional.
Alexandru Abagiu nu a avut parte de susținerea părinților
Părinții lui Alexandru Abagiu au avut profesii extrem de stricte, tatăl său fiind diplomat, iar mama cadru medical. De aceea, makeup artistul a simțit o răceală din partea părinților și nu s-a bucurat de susținerea de care ar fi avut nevoie pentru a-și urma visul.
„Cariera mea de pictor ajunsese poate în cel mai sclipitor punct.
Era luna septembrie, abia începuse școala și am primit o invitație de la Președinția României să îmi ridic premiul Euro pentru integrarea culturală a României în structurile europene. Aveam 16 ani și părinții mei au refuzat să meargă cu mine la președintele de la acel moment, Constantinescu, la Palatul Parlamentului și nu puteam să merg singur pentru că eram minor. Am mers la acea decernare de premii cu directorul liceului. Pentru el, ca adult, înțelegea foarte bine gravitatea situației plus emoția prin care el trecea că îl cunoștea pe președintele României prin prisma unui elev din liceul lui. M-a dus de mână, mi-am luat premiul frumos, mi-a dat cravata lui pentru că nu aveam cravată. Nu-mi aduc aminte nimic din ceremonia respectivă. Îmi aduc aminte că m-am așezat în părculeț pe o bancă, i-am spus că trebuie să stau jos pentru că nu mă simțeam bine și ăla a fost momentul în care mi-am spus că poate nu e ceea ce trebuie să fac în continuare. Poate nu am fost făcut să continui pe drumul ăsta. Aia a fost ziua în care șevaletul, pensulele, culorile acrilice, culorile din ulei, absolut tot ce aveam eu acasă, s-au dus în boxa apartamentului nostru din Dorobanți și de atunci nu le-am mai scos de acolo.”, a povestit Alexandru Abagiu.