Care sunt efectele alcoolului în relația de cuplu. „Când te lupți cu alcoolismul este ca și cum te-ai lupta cu un monstru.”


Consumul excesiv de alcool are numeroase efecte negative pe toate planurile. Află care sunt efectele negative ale alcoolului în relația de cuplu.


In articol:

Indiferent de cât de bine sudată ar fi relația de cuplu, în momentul în care unul dintre parteneri devine dependent de alcool, apar automat certuri și evenimente care pot rupe relația respectivă.

Potrivit studiilor de specialitate, consumul de alcool în cuplu este adesea întâlnit în cazul bărbaților. Totodată, există relații în cadrul cărora și femeia are o dependență de alcool pe care nu o poate controla. Alcoolul poate aduce o mulțime de efecte negative în relația de cuplu. Pornind de la certuri, neîncredere, furie, dezamăgire, până la agresiuni fizice și separare, dependența de alcool este un factor important care duce la degradarea treptată a relației de cuplu.
De aceea, este foarte importantă să o identificăm și să îl ajutăm pe partenerul nostru să treacă peste această boală.

Cum identifici dependența de alcool

Citește si: Cum te vindeci rapid după o despărțire. „Există o singură strategie care funcționează”

Cum identifici dependența de alcool

Cum identifici dependența de alcool

[Sursa foto: pexels]

În cadrul unei emisiuni, Mihaela Sahlean-Apetroaie, psihoterapeut clinician și doctor în psihologie, a povestit despre modul în care îți afectează alcoolul relația de cuplu.

Doamna doctor poziționează consumul de alcool în categoria bolilor, ci nu a vicilor.

Practic ne legăm de cantitate și de frecvență atunci când vorbim de alcoolism. Sunt câteva caracteristici: când ești în imposibilitatea de a te opri, când simți impulsul permanent de a consuma, când efectiv începi să ai stări dacă nu consumi pentru că s-a instalat această nevoie inclusiv la nivel psihic. ”, spune specialistul.

Adesea, persoanele care suferă de această boală au tendința de a ascunde această dependență. Este foarte important să știm să o identificăm și să o tratăm la timp.

Literatura de specialitate afirmă și confirmă faptul că este ceva foarte bine ascuns și persoana care este dependentă de alcool este foarte inventivă în a-și ascunde sursele. ”, explică specialistul.

Cauzele dependenței de alcool

Citește si: Cum se poate trata depresia la copii „Cei mici își spun clar trăirile”

Efectele negative ale consumul de alcool

Efectele negative ale consumul de alcool

[Sursa foto: freepik]

Doamna doctor susține că există multiple cauze care pot duce la dependența de alcool. Printre acestea se numără cauzele genetice, exemplul pe care persoana respectivă l-a avut în copilărie, văzând persoanele din cadrul familiei consumând alcool, posibilitatea unui anturaj, dorința de a socializa, alcoolul fiind un impuls către acest proces, dar și stilul de viață stresant pe care îl are persoana respectivă, alcoolul fiind o modalitate prin care se poate relaxa.

Cum îl ajutăm pe partener să vindece dependența de alcool

Citește si: 5 Sfaturi pentru rezolvarea problemelor în cuplu

Ce să faci dacă partenerul de viață este dependent de alcool

Ce să faci dacă partenerul de viață este dependent de alcool

[Sursa foto: freepik]

Principalul pas pe care îl putem face pentru a-l ajuta pe partenerul de viață să învingă această dependență este să-l facem să recunoască faptul că are o problemă  „ Primul pas pe care o persoană care are această dependență ar putea să-l facă este să recunoască faptul că are o problemă. Nu poți trata o persoană pe lumea aceasta dacă ea nu consideră că are o problemă și are nevoie de ajutor. În momentul în care recunoști că ai o problemă, recunoști această umbră din tine, practic este un exercițiu de putere. Recunoști că ai o problemă și vrei să lupți cu ea .”, explică doamna doctor.

De asemenea, în funcție de cât de severă este boala, ai nevoie de ajutor calificat pentru a-l ajuta pe partener să lupte împotriva dependenței de alcool.

Totodată, specialistul în domeniu ne recomandă să nu folosim reproșurile ca armă împotriva acestei boli. Trebuie să-l sprijinim și să-l înțelegem pe partenerul de viață.

„Nu cu reproșuri, nu cu confiscarea sticlelor și deșertarea în fața persoanei care are această dependență și cu un milion de acuze. Când celălalt este pe marginea prăpastiei, nu-i mai dai și un brânci. Deci trebuie să fii acolo, să fii suportiv. Și tu, dacă nu ești consumator, ai nevoie de terapie ca să-l poți ajuta pe celălalt care are nevoie și de sprijinul tău, nu numai de terapie și de ajutor adesea specializat, mă refer și medicamentos. Nu faptul că îl acuzi foarte mult, ci faptul că îți exprimi emoțiile și îi spui că meritați să trăiți o viață mai bună sunt lucruri mult mai motivaționale decât să-i dai ultimatum, decât să-l acuzi, decât să-i dai tot felul de termene în care el nu se poate înscrie.”, explică specialistul.

De asemenea, este foarte important să nu cădem în iluzia pe care și-o face dependentul de alcool că dacă va consuma mai puțin, la un moment dat se va opri. Dependența de alcool nu se tratează cu un consum mai puțin, ci prin a nu mai consuma deloc.

Există situații în care, având un partener de viață alcoolic, cealaltă persoană începe să consume și ea la rândul ei alcool. Acesta constitui cel mai greșit pas pe care poți să îl faci în procesul de vindecare al partenerului alcoolic. „ Adesea este o problemă pe care încerci să o astupi gândindu-te că nu o să mai vezi dacă faci și tu. Este cea mai greșită variantă. Este varianta care nu te duce decât în punctul în care nu ar dori nimeni să ajungă vreodată. Nu este ceva cu care să trăiești sau să faci pace. Este ceva care trebuie să învingi.  ”, spune specialistul.

Așadar, ca în orice altă problemă care intervine în relația de cuplu, este foarte important să discuți deschis cu partenerul de viață, să încerci să-l înțelegi și să-l susții. De asemenea, în funcție de cât de gravă este situația, apelează cât mai repede la ajutorul unui specialist în domeniu.

 


Abonează-te pe

Citește și:

Banii în cuplu, la comun sau separat? „Îmi place să o privesc ca o relație de egalitate între cei doi parteneri!”

Delia, noi declarații controversate. Artista nu crede în împărțirea genurilor masculin și feminin

BOMBĂ! Theo Rose și Anghel Damian se despart: 'Sunt probleme multe în relație...'

Cum poți evita certurile din concediu? Fii atentă la aceste detalii!

De ce bărbații nu răspund la mesaje


DISTRIBUIE
acest articol

Cooking
Ce poți face dacă varza murată a făcut floare. Gospodinele folosesc acest truc util
Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Tu & El
Parteneri