Care să fie oare cauza care a dus la decesul subit al directoarei medicale a Spitalului Județean de Urgență Buzău? Managerul spitalului a vorbit despre acest aspect!

Care să fie oare cauza care a dus la decesul subit al directoarei medicale a Spitalului Județean de Urgență Buzău? Managerul spitalului a vorbit despre acest aspect!
Care să fie oare cauza care a dus la decesul subit al directoarei medicale a Spitalului Județean de Urgență Buzău? Managerul spitalului a vorbit despre acest aspect!

Uneori putem ajunge în punctul în care, deși nu conștientizăm pe deplin, epuizarea profesională și nu numai, ne afectează mai mult decât credem că e posibil, aspect valabil și în acest caz.

O veste total neașteptată a căzut ieri peste spitalul Județean de Urgență din Buzău, dar și pentru familia Ștefaniei Szabo, cea care a fost directoarea medicală a Spitalului Județean de Urgență Buzău, dar și unul dintre cei mai buni chirurgi ai spitalului. Deși avea vârsta de doar 37 de ani și toată viața înainte, aceasta s-a stins din viață brusc, fiind găsită de colegii săi, fără suflare, în jurul orei 06.00

dimineața, aspect despre care a și vorbit managerul spitalului, în cursul zilei de ieri.

Care să fie oare cauza care a dus la decesul subit al directoarei medicale a Spitalului Județean de Urgență Buzău

Citește și: Ce a avut de spus colega directoarei medicale a Spitalului Județean de Urgență Buzău, după ce aceasta s-a stins din viață? Un detaliu important a ieșit la iveală!

stefania szabo
Managerul spitalului a vorbit despre acest aspect![Sursa foto: Facebook]

Citește și: Directoarea medicală a Spitalului Buzău, găsită fără suflare în această dimineață, chiar în spital! Avea vârsta de doar 37 de ani

În cursul zilei de ieri, acesta a acordat un interviu în care a vorbit despre cele întâmplate și știute până la acel moment, despre Ștefania Szabo, cea care a fost directoarea medicală a Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Astfel, managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, a punctat faptul că a fost de îndată notificat în momentul în care a fost găsită, urmând să se prezinte la spital și să urmeze toate procedurile necesare în astfel de cazuri. În plus, acesta a dezvăluit și faptul că medicul chirurg urma un tratament de inimă, însă nimic deosebit, strict pentru întreținere, însă ia în calcul și o epuizare fizică.

"La ora 06:00, fără câteva minute, am fost apelat de unul din medici spitalului, care m-a informat că doamna director medicală a fost găsită decedată în interiorul camerei de gardă.

M-am prezentat la spital, a fost anunțată echipa tehnică a celor de la poliție. Am anunțat și ITM-ul pentru că era în cursul activității. Este foarte adevărat că este unul din medicii foarte implicat. Cu siguranță că, pe fond de oboseală, presiunea, stresul. Cumva posibil să fi cedat. Este foarte posibil orice, chiar și un burnout.(...)

Lua pastile de întreținere, de menținere a funcției inimii.

Erau pastile obișnuite de întreținere a funcției inimii, nimic deosebit. Nu apărea în evidența noastră cu nicio problemă medicală.(...)

Citește și: Horoscop pentru miercuri, 13 mai 2026: Semnul zodiacal care renunță la propriile nevoi pentru a-și ajuta cel mai bun prieten- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Avea 37 de ani. Doar că, la tineri și la tot ce se întâmplă în sistemul de sănătate, nimic nu mai este suspect. Au fost câțiva pacienți, destul de mulți din ce înțeleg. Nu știu ce vă spun numeric, pentru că nu am analizat lucrurile din punctul ăsta de vedere, dar a avut, într-adevăr, pacienți pentru care a fost solicitată. Ultimul consult a fost undeva la ora 00:00.

Nu știu ce s-a întâmplat până la ora când a fost găsită, acum investigăm și noi. Așa cum spune protocolul, părinții sunt și anunțați în astfel de situații. Urmează să ne întâlnim cu familia și să vedem ce e de făcut și pe partea aceasta umană a lucrurilor. Părinții sunt din București. Dânsa era divorțată, nu avea rude aici.", a declarat Sorin Pătrașcu, managerul spitalului, conform wowbiz.ro.

managerul spitalului
Managerul spitalului a vorbit despre acest aspect![Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Directoarea medicală a Spitalului Buzău, găsită fără suflare în această dimineață, chiar în spital! Avea vârsta de doar 37 de ani

Reacția instinctivă a Melaniei Trump în momentul împușcăturilor spune totul despre ea. Ce au observat specialiștii

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

S-a aflat CINE ESTE PERSOANA cu care a vorbit eleva de 18 ani, ultima dată, înainte să fie ucisă pe câmpul din Bihor. Ce s-a întâmplat imediat după ce a închis telefonul: "A fost..."

Valentin Sanfira, reacție tranșantă în mediul online: „Cei care mă denigrează vor răspunde în instanță!”

BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro