Adrian Cuculis a explicat ce se întâmplă în cazul procesului dintre Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu. Ce a decis instanța și ce urmează.
După mai multe luni tensionate în care cei doi foști iubiți, Iustin Petrescu și Marilu Petrescu au dus un adevărat război mediatic în mediul online, o parte importantă a procesului celor doi s-a încheiat. Iustin Petrescu a obținut o primă victorie în procesul intentat împotriva fostei iubite, Marilu Dobrescu. Curtea de Apel a decis să admită ordonanța preşedinţială depusă de Iustin Petrescu şi să o oblige pe Marilu Dobrescu să scoată, temporar, un clip de pe YouTube, în care aceasta vorbea despre abuzurile la care a fost supusă în timpul relației lor. În plus, aceasta este obligată şi să se abţină să mai posteze despre el.
Hotărârea, emisă sub forma unei ordonanțe președințiale, este definitivă și executorie, însă măsura este provizorie, aplicându-se până la încheierea procesului principal, potrivit paginademedia.ro.
Decizia integrală a Curţii de Apel, prevede următoarele:
„Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite în parte cererea. Obligă pârâta să restricţioneze accesul public la videoclipul „Totul despre abuzatorul meu” postat în data de 30.05.2025 pe canalul de Youtube al acesteia până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. 21133/3/2025.
Obligă pârâta să restricţioneze accesul public la toate materialele foto-video-audio postate în legătură cu videoclipul "Totul despre abuzatorul meu" pe conturile de Instagram şi Tiktok ale acesteia, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului
Interzice pârâtei să publice orice alte videoclipuri sau postări cu texte defăimătoare referitoare la reclamant, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului 21133/3/2025. Obligă intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 30 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă de obligare a apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă.”
Citește și: ȘOC în „Casa iubirii”! Moldo riscă ELIMINAREA! De necrezut ce reacție are Kira: „Ne despărțim...”- kanald.ro
Ce spune avocatul Adrian Cuculis despre victoria clientului său
Avocatul lui Iustin Petrescu, Adrian Cuculis, a vorbit în cadrul emisiunii „Follow Us!” prezentată de către Ilinca Vandici și Teo Trandafir despre această victorie, precum și despre ce se va întâmpla mai departe, deoarece procesul nu s-a încheiat.
„Spuneam de disclaimer, în niciun caz să nu fie considerat acest câștig al lui Iustin Petrescu ca fiind uite o victorie din asta de care ne bucurăm și am scos șampania și așa mai departe. Nu, este un gest de normalitate pe care justiția l-a făcut în sensul repoziționării acelor videoclipuri care aveau milioane de vizualizări și care au afectat viața privată, viața de familie, viața profesională și inclusiv atunci când ieșea pe stradă avea câte o problemă că cineva l-a arătat cu degetul, lucru care nu mi se pare normal în contextul în care nu există niciun fel de probă concretă și clară cu privire la multe dintre lucrurile ce au fost puse pe acel videoclip. Dar ca să subsumez cumva tot ce s-a petrecut, da, vorbim despre o ordonanță președințială depusă de către Iustin Petrescu, în colaborare bineînțeles cu el am creat tot ce s-a depus la instanță. Îmi aduc aminte că eu am crezut atât de tare în acest proces și cred în continuare pentru că vă întrebaserăți voi mai devreme dacă mai există și alte procese, da, mai există procesul de fond, pentru că aici avem o dată președințială care vizează cumva interzicerea postării oricăror informații defăimătoare despre Iustin Petrescu, lucru care s-a și întâmplat cu acele videoclipuri apărute în mediul online până când se soluționează dosarul de fond. Ori dosarul de fond, avem termen în luna februarie 2026 și fac și eu așa cumva o paranteză, dacă ne ajută Dumnezeu și nu o să intre iarăși în protest magistrații, ne apropiem și de Crăciun, deci lucrurile sunt complicate, și, după ce se rezolvă procesul pe fond, bineînțeles această ordonanță nu o să mai aibă efect, pentru că o să aibă efect hotărârea de fond. Vreau cu ocazia aceasta pentru că sunt la voi și sunteți prietenele mele și că o să îmi permiteți să fac această precizare, dacă la un moment dat părțile vor înțelege să se înțeleagă adică cumva să îngroape securea asta a războiului, eu cred că aș fi cel mai fericit să mediez acest conflict alături de ceilalți colegi avocați care au fost implicați în acest dosar. Sigur, reconcilierea poate să însemne orice, ne cerem scuze, dăm mâna, rămânem în relații cordiale.Eu cred până în al 12-lea ceas că oamenii sunt buni, chiar dacă îmi dovedesc de foarte multe ori că nu sunt și cred în continuare până în ultimul moment că lucrurile se pot îndrepta și fără intervenția instanței”, a dezvăluit Adrian Cuculis în cadrul emisiunii Follow Us.