Fostul prezentator TV și-a adus aminte de momentele care i-au definit copilăria și cum modul în care s-au comportat părinții săi l-a ajutat să crească armonios.
Mihai Găinușă a fost invitat în cadrul podcastului Celebru si Parinte cu Marius Gheorghiu , acolo unde a vorbit despre relația cu părinții și cu familia sa, precum și despre valorile pe care le-a transmis copiilor săi. Fostul prezentator TV are doi copii cu soția sa și este extrem de mândru de familia sa, precum și de lucrurile pe care le-a învățat de la cei care i-au dat viață și i-au modelat drumul.
Mihai Găinușă a recunoscut în cadrul podcastului că întotdeauna a fost prieten cu părinții săi, iar acest lucru l-a ajutat foarte mult în evoluția sa, și, deși a copilărit în vremea comunismului cu cheia la gât, părinții săi au avut o altă abordare în ceea ce privește educația, iar în acest fel a reușit să mențină o relație părinte-copil foarte echilibrată.
Ce relație a avut Mihai Găinușă cu părinții săi
Respectul a existat întotdeauna în familia, însă prietenia a primat. De asemenea, Mihai Găinușă a dezvăluit că, deoarece prieteniile sunt atât de greu de obținut, fiecare persoană ar trebui, în primul rând, să aibă o relație de prietenie sinceră cu părinții, cu
copiii și cu rudele.Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro
„ Îți dai seama, când eram mic și fiecare dintre noi când eram mici, nu am studiat cu atenție valorile familiale,că erau mai importante frunzele care cădeau din copaci și
să mergi târându-ți picioarele prin iarbă, să auzi foșnetul ăla și să îți găsești câte un băț și să dai așa. Astea erau niște preocupări mult mai interesante decât să te gândești la valorile familiale. Dar cred că era și acum și atunci era important să vezi, să simți că părinții te iubesc, că părinții au încredere în tine. Sunt unii probabil care au crescut diferit. Eu am fost foarte apropiat de ai mei, adică cu povești, cu discuții, am avut respect, dar nu am vorbit niciodată cu dumneavoastră, dar sunt familia unde s-a vorbit cu dumneavoastră cu tata și așa