Bulgaria își închide granițele! Care sunt regulile impuse

granite inchise bulgaria
Bulgaria va închide granițele pentru cetățenii din afara UE

Bulgaria își va închide granițele pentru cei din afara UE, cu excepția anumitor state.

Măsurile luate de Bulgaria cu privire la închiderea granițelor sunt valabile începând cu 1 decembrie și vor ieși din vigoare pe 31 ianuarie 2021.

Bulgaria își închide granițele

Ministerul Sănătății de la Sofia a declarat că restricțiile impuse pentru călătorii care vor să intre în țară se vor aplica de la 1 decembrie 2020 dar că anumiți cetățeni vor fi excluși de la aceste măsuri.

Citeste si: Traian Băsescu, despre starea de urgență: „Justiția îmi dă dreptate…”

Cetățenii care vor să vină în Bulgaria din: Australia, Canada, Noua Zeelandă, Japinia, Coreea de Sud, Tailanda, Israel, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Tunisia, Rwanda, Uruguai, Georgia, Ucraina, Belarus, Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Albania, Kosovo, Bosnia-Herzegovina și Muntenegru, vor face excepție de la regulile impuse.

granite inchise bulgaria
Bulgaria va închide granițele doar pentru unele state din afara UE[Sursa foto: PixaBay]

De asemena, cetățenii din Bulgaria, cetățenii statelor UE și ai Spațiului Shenghen, cetățenii din Marea Britanie, dar și persoanele care au reședință permanentă în Bulgaria sau statele UE, vor fi excluși de la reguli.

Cei care lucrează în anumite domenii, vor fi de asemenea excepții ale măsurilor impuse: medicii, oamenii de știiință, lucrătorii sociali, muncitorii sezonieri în agricultură sau turism, oficialii de stat etc.

Citeste si: COVID-19 România! Un alt oraș intră în carantină

Persoanele care se încadrează în cele de mai sus, pot tranzita Bulgaria și nu trebuie să prezinte un test PCR negativ. Dacă există persoane aflate în listele de mai sus, dar notate pe listele interzise, acestea vor trebui să prezinte un test efectuat cu 72 de ore înainte. 

În România școlile s-au închis din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus, iar elevii au trebuit să treacă la orele online. De altfel, mai multe localități din apropierea Capitalei au intrat în carantină. 

granite inchise masuri bulgaria
Bulgaria își va închide granițele până pe data de 31 ianuarie 2021[Sursa foto: PixaBay]

Printre măsurile de prevenție împotriva noului coronavirus, se numără și purtarea măștii de protecție atât în spațiile închise cât și în spațiile deschise.

Spălarea mâinilor cu apă și săpun este o altă măsură de protecție pentru a reuși să ne protejăm atât pe noi cât și pe cei din jurul nostru.

 

 

 

 

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Germania prelungește măsurile de combatere a pandemiei până în luna ianuarie! Ce se întâmplă de Crăciun

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Emanuel, DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Alexandra. A recunoscut ÎN FAȚA CAMERELOR de ce a încercat să o cunoască, deși știa încă de la început că NU rezonează cu ea: "Îmi cer scuze, ăsta am fost. Îi spun clar, ai grijă că sunt..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Horoscop zilnic duminică, 15 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată îi poate aduce unei zodii câștiguri financiare importante

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro