Bekir schimbă viața lui Omer

Bekir schimbă viața lui Omer
Bekir schimbă viața lui Omer

În această seară, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “O dragoste”, difuzat la Kanal D, fanii îndrăgitei producții îl vor regăsi pe Omer în stare de șoc, după revederea fratelui sau, Bekir.

Considerat mort, de catre întreaga familie, după accidentul teribil suferit în tinerețe, Bekir isi face aparitia în fața fratelui său pentru a-i fi sprijin acestuia în greaua încercare la care este supus Omer, prin prisma bolii de care suferă.

Omer este extrem de supărat pe fratele său, din cauza caruia cursul vieții sale a fost schimbat complet, însă ceea ce îi va împărtășii Bekir poate schimba viața tuturor membrilor familiei Unal.

Pentru Nursema viața alături de Umut este tot mai dificilă, de când acesta nu i-a mai permis să fie ajutată de către familia sa însă, chiar și așa, femeia respectă dorința soțului său, refuzând sprijinul celor care îi sar în ajutor.

Kîvîlcîm are un succes răsunător cu emisiunea pe care o moderează, și chiar reușește să schimbe destinul unei tinere nevoiașe care își dorea să studieze, dar familia nu îi permitea acest “lux”. Pe de altă parte Ertugrul pare a fi tot mai îndrăgostit de frumoasa femeie și face tot posibilul să fie cât mai des în preajma acesteia, fapt care îl îngrijorează pe Omer.

Helin nu renunță la Ruzgar iar vestea pe care i-o va da aceasta, fostului iubit, chiar de față cu Alev, o va șoca pe cea din urmă. Alev va mai avea parte de o situație neobișnuită, atunci când primește un mesaj tulburător, din partea unui bărbat misterios, care îi mărturisește dragostea …

Care este condiția lui Bekir, pentru a rămâne alături de Omer, și a-i fi sprijin fratelui său în lupta cu boala gravă de care suferă acesta și, cine este bărbatul misterios care s-a îndrăgostit de frumoasa Alev, puteți afla astăzi, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “O dragoste”, difuzat numai la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Tudorel Filimon, mărturisiri dureroase despre ziua în care și-a pierdut mama. Actorul din „La Bloc" a lăsat-o la priveghi și a urcat pe scenă

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie

Unchiul lui Vlad Băltățeanu, despre CHINURILE PRIN CARE A TRECUT în seara fatidică. După zile întregi de tăcere, ACUM SPUNE PUBLIC ce s-a întâmplat, de fapt: "Am fost luat târâș ca pe un câine. Mi-a pus mâinile în..."

Tristețe imensă în lumea fotbalului internațional. S-a stins din viață Bo Johansson, fostul selecționer al Danemarcei, care a dus naționala în sferturile Cupei Mondiale din 1998

Calendar ortodox sâmbătă, 17 octombrie 2026. Rugăciunea către Sfântul Proroc Osea pe care credincioșii o pot rosti în această zi

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro