“ATENȚIE! Poți redeveni obez, chiar dacă ți-ai micșorat stomacul!” Anca Bejan, în dialog cu medici specialiști


Anca Bejan, în dialog cu medicii specialişti! "ATENȚIE! Poți redeveni obez, chiar dacă ți-ai micșorat stomacul!"


In articol:

Să nu cumva să crezi că dacă te-ai operat pe stomac și ai reușit să slăbești spectaculos s-a zis cu dieta! Dimpotrivă. De aceea, este bine să te informezi foarte bine înainte de a face o astfel de intervenție chirurgicală. Anca Bejan, autoarea cărții „Dieta-Minune”, a stat de vorbă cu Dr. Teodor Bădescu care a explicat pentru Kfetele.ro de ce se îngrașă la loc cei care au făcut astfel de intervenții chirurgicale.

De mai bine de patru ani de când ofer consiliere în Nutriție și Sănătate, am primit deseori întrebarea: „Ce părere ai despre operația de micșorare a stomacului?”. Numai când aud de așa ceva mă enervez instant. Iar răspunsul pe care-l dau este susținut dintr-o singură suflare, chiar virulent: „Nici nu vreau să aud de așa ceva. Cum să tai o bucată dintr-un organ sănătos și s-o arunci la gunoi?! Cum să alegi să fii handicapat, pe viață?!”. Apoi trag aer în piept și mă liniștesc. Da, sunt persoane pentru care o astfel de operație reprezintă un rău necesar pentru a putea supraviețui. Este vorba despre persoane diagnosticate cu obezitate morbidă, persoane care au mai multe comorbidități asociate. Și doar un medic (de bună credință) poate recomanda o astfel de intervenție chirurgicală unui pacient. Am spus doar un medic! Pe cale de consecință este cât se poate de evident că pacientul nu are voie să ia singur această decizie și apoi să caute medicul care să accepte să-i facă intervenția cu pricina doar de dragul lui… și/sau impulsionat de o frumușică sumă de bani! Cam așa se poartă în zilele noastre: una-două, dacă ești obez se rezolvă imediat: tai stomacul și-ai scăpat!

Citeste si: Povestea incredibilă a Ancăi Bejan: Avea 120 de kilograme, a slăbit 60, iar azi este celebră pentru Dieta-Minune

Anca Bejan, în dialog cu medicii specialişti! "Unul care mănâncă mult are stomacul mare, unul care mănâncă puțin are curburile aproape lipite. N-o să vezi un gras care nu mănâncă și om slab care mănâncă mult, decât dacă e hipertiroidian"

Sunt, cum spuneam, foarte dură cu cei care-mi adresează o astfel de întrebare. Am dedicat și în cartea mea, „Dieta-Minune: Drumul de la 120 la 60 de kilograme” , un capitol întreg despre acest subiect. Am avut, la un moment dat, 120 de kilograme și nu era în planul meu de viață să rămân obeză. Așa că eram și eu cât se poate de disperată să-mi revin și, da, mi-a trecut și mie prin cap această idee. Dar a trecut în viteză și mulțumesc lui Dumnezeu că am avut inspirația să realizez rapid de ce operația aceasta aduce mai multe neajunsuri, decât beneficii. Vorba vine beneficii…

Pot înțelege nu doar conceptual o persoană care are această pornire, pot înțelege real, prin prisma propriei experiențe. Cei care se gândesc la așa ceva au parte de compasiunea mea, așa că dedic acest articol în mod special lor. Voi prezenta și pe viitoar materiale pe aceeași temă, tocmai pentru a trata cât mai pe larg subiectul. Și voi veni cu multe explicații medicale, oferite de cadre medicale avizate. Până una-altă, iată dezvăluirea unui medic care are între pacienții săi oameni care au făcut o astfel de operație. „După ce are niște rezultate spectaculoase cu o dietă, omul reîncepe să se simtă în largul său și reia vechile obiceiuri. La fel se întâmplă și cu chirurgia bariatrică. Am pacienți operați acum cinci-șase ani, care acum sunt la fel de obezi ca înainte, pentru că stomacul se readaptează și, treptat-treptat, ajunge la vechile dimensiuni”, explică dr. Teodor Bădescu, medic primar Gastroenterologie

Încă un mit desființat. Nu se poate să mănânci puțin și să fii obez. Nu poți da vina doar pe o dereglare endocrină, căci modul dezechilibrat în care alimentezi este cel care provoacă, de fapt, dereglarea. „Unul care mănâncă mult are stomacul mare, unul care mănâncă puțin are curburile aproape lipite. N-o să vezi un gras care nu mănâncă și om slab care mănâncă mult, decât dacă e hipertiroidian”, mai adaugă medicul.

Citeste si: Mesele vedetelor, analizate de un celebru specialist în nutriție! Ce spune Lygia Alexandrescu despre meniul Andreei Bănică?

Vine, totuși, și vestea bună. Cei care se gândesc la micșorarea stomacului văzând asta ca pe singura scăpare de obezitate, o pot face fără a interveni chirurgical. Și asta pentru că a mânca inteligent, așa cum se indică și în lista cu principii alimentare din Dieta-Minune , ajută la micșorarea în dimensiuni a stomacului. „Stomacul se poate micșora și nechirurgical, mâncând mai puțin. Astfel, scad și secrețiile, și dimensiunile. Primul sfat pe care îl dau eu ca medic unui pacient obez este acesta: <<Redu porțiile. Mănâncă ce vrei tu, dar redu porțiile. Caută să mănânci mai puțin. Apoi, caută să nu mai mănânci seara sau să mănânci mai puțin seara. Apoi începe să selectezi ce mănânci. Fii atent ce-ți face rău. Primul pe care vreau să-l elimin este dulcele. Mai ales că acum peste tot e numai dulce în jurul tău. Apoi, excluderea pâinii și a covrigăriilor și patiseriilor, după care evitarea cartofilor. Cartoful este un aliment bun, are amidon, dar la oamenii grași, mai ales dacă-l asociezi cu carnea slabă, nu este indicat, indiferent dacă e consumat fiert, copt sau prăjit>>”, explică dr. Teodor Bădescu

Același medic atrage atenția: e bine să facem sport, dar să nu ne bazăm pe faptul că sportul este cel care ne slăbește. Mișcarea, dieta și un stil de viață echilibrat merg mână în mână, dacă dorim să ne atingem corect obiectivul: „Mișcarea să știți că nu prea slăbește, e doar de întreținere. Accelerează metabolismul, crează tonus, acestea sunt, de fapt, beneficiile”.

Anca Bejan,
Autoarea cărții „Dieta-Minune: Drumul de la 120 la 60 de kilograme”.
Contact: [email protected].
Facebook: https://www.facebook.com/Dieta-Minune-573236999545144/
Instagram: https://www.instagram.com/dietaminune/


Clipul zilei pe KANALD.RO:

DISTRIBUIE
acest articol

Divertisment

Legatura neasteptata dintre Keremcem si Özgü Kaya, protagonistii serialului „Dragoste si secrete”, care incepe in aceasta seara, la ora 20:00, la Kanal D

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Specialisti
Parteneri