Emisiunea de reportaje ”Asta-i România!”, difuzată duminică, de la ora 14:30, la Kanal D, aduce în prim-plan una dintre cele mai controversate figuri din spațiul public și religios românesc: Cristian Pomohaci.
Într-o societate aflată în permanentă căutare de miracole și vindecare, granița dintre devotament și manipulare devine adesea periculoasă iar vulnerabilitatea umană poate fi transformată cu ușurință în putere absolută.
Timp de peste un sfert de secol, Cristian Pomohaci a fost mai mult decât un preot și un interpret de muzică populară; a fost un adevărat fenomen social. Cu o carismă uriașă și predici care umpleau bisericile până la refuz, el a reușit să construiască o comunitate uriașă de adepți care l-au urmat orbește.
Astăzi însă, strălucirea acestui brand spiritual este zdruncinată din temelii. În spatele figurii de duhovnic și a aplauzelor de pe scenă, ies la iveală acuzații de o gravitate extremă.
Echipa „Asta-i România!” încearcă să descâlceascăițele unui cult al personalității care a dominat conștiințe timp de decenii. Foști apropiați și martori rup tăcerea și vorbesc, în exclusivitate, despre frica, influența și jocurile de culise din spatele unui personaj măcinat de vicii.
Tot duminică, la ”Asta-i România!”, vom ajunge, prin intermediul emisiunii, într-un loc de poveste, situat între Râșnov și Zărnești, unde vom cunoaște familia Mates, oameni pentru care adevărata împlinire nu a venit din locurile exotice sau din succesul online, ci din viața simplă și amintirile pe care și le construiesc împreună. Au călătorit prin zeci de țări, au adunat milioane de vizualizări și au construit o comunitate impresionantă în mediul online.
Nu ratați duminică, de la ora 14:30, o ediție de colecție „Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.