Aroganța Alinei Vidican! Cristi Borcea trece prin emoțiile vieții, așteptând eliberarea, ea se răsfață cu cheltuieli de sute de mii de dolari

Aroganța Alinei Vidican! Cristi Borcea trece prin emoțiile vieții, așteptând eliberarea, ea se răsfață cu cheltuieli de sute de mii de dolari
Aroganța Alinei Vidican! Cristi Borcea trece prin emoțiile vieții, așteptând eliberarea, ea se răsfață cu cheltuieli de sute de mii de dolari

Alina Vidican se poate plânge de orice, dar nu de faptul că, plecată în Statele Unite ale Americii, la Miami, își permite să facă aroganțe cât se poate de serioase, cheltuielile pe care le face fosta soție a omului de afaceri fiind, probabil, de natură să o facă pe axctuala, Valentina Pelinel, să se înverzească de invidie.

Alina Vidican, în momentul în care a părăsit România, alături de cei doi copii ai ei cu Cristi Borcea, și-a negociat o sumă frumușică drept compensație pentru divorț, precum și o pensie alimentară substanțială.

Ajunsă în Statele Unite, Alina Vidican a decis că trebuie să treacă peste trauma divorțului la bordul unei mașini de calibru. Așa că și-a ”tras” un Porsche de toată frumusețea, mașina cu pricina fiind folosită timp de doi ani și preț de câteva amezi pentru viteză. Doar că, de curând, Alina Vidican a decis că este cazul să își cumpere un bolid mai ”șmecher”. Și, cum a avut o serie de negocieri cât se poate de serioase, susțin sursele noastre, cu Cristi Borcea pentru ca să nu își facă apariția în Romțânia și, astfel, Valentina Pelinel să aibă liniștea asigurată în această perioadă dificilă, în care omul de afaceri e închis și așteaptă eliberarea cu nerăbdare, Alina Vidican și-a schimbat și… mașina.

Și, cum operațiile estetice pe care și le-a făcut în ultimii ani au transformat-o într-o adevărată divă blondă, Alina Vuidican s-a gândit că cel mai bine s-ar asorta cu o mașină roșie. De preferință italiană. Așa că, fără să stea pe gânduri, și-a mcumpărat un Ferrari, mașină care, susțin sursele noastre, a costa bine peste 200.000 de dolari, măcar pentru că este din 2018.

De altfel, cum conduce un Ferrari, Alina Vidican a început să conducă ca un șofer de curse, confundând străzile din oraș cu o pistă, reușind, ca doar într-o săptămână, să culeagă două amezi, una pentru condus imprudent și una pentru viteză. Dar, având în vedere că mașina pe care o are nu poate merge încet, probabil că și-a asumat ideea că va deveni o ”favorită” de-ale radarelor de prin Florida.

”Alina Vidican voia o mașină mai bună. Și a fost cam greu să găsească soluția pentru o mașină mai bună decât avea, așa că nu s-a mai uitat la bani și, cu acordul lui Borcea, și-a luat Ferrari. Atrage toate privirile chiar și în Miami”, ne-a spus un apropiat de-al timișorencei stabilite, după divorț, în Miami.

Culmea este însă că actuala soție a lui Cristi Borcea, Valentina Pelinel, nu are o mașină comparabilă cu cea a Alinei Vidican, ea mulțumindu-se să conducă un bolid de fabricație germană.

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: Daniela, TAXATĂ DUR de Veronica. Câștigătoarea sezonului 4 "Casa Iubirii" a observat un DETALIU NEAȘTEPTAT și l-a dezvăluit public. A PROVOCAT UN ADEVĂRAT ȘOC: "Bai, femeie, stai un pic! Ea a..." - ra

Alina Vidican şi Cristi Borcea, divorţ cu probleme

Cristi Borcea şi Alina Vidican au divorţat, în luna noiembrie a anului 2016, punând capăt unui mariaj de 5 ani. Separarea oficială a avut loc la Penitenciarul Poarta Alba, acolo unde fostul acţionar de la Dinamo era încarcerat şi nu într-un cabinet notarial, aşa cum se aştepta toată lumea. Divorţul a fost semnat în prezenţa avocaţilor şi, atât Cristi Borcea cât şi Alina Vidican au decis să rămână în relaţii amiabile, de dragul copiilor, timişoreanca primind o sumă de bani semnificativă drept pensie alimentară, precum şi afacerea din Miami.

În tot acest timp, Alina Vidican a asistat, de departe, la evenimentele din viața lui Cristi Borcea, acesta căsătorindu-se cu Valentina Pelinel, cea care, deja, i-a dăruit trei copii.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Oana Roman se pregătește să ajungă pe masa de operație. Ce se întâmplă în aceste momente cu vedeta: “Am tot amânat-o ani de zile.”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Daniela, TAXATĂ DUR de Veronica. Câștigătoarea sezonului 4 "Casa Iubirii" a observat un DETALIU NEAȘTEPTAT și l-a dezvăluit public. A PROVOCAT UN ADEVĂRAT ȘOC: "Bai, femeie, stai un pic! Ea a..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Calendar ortodox marți, 3 noiembrie 2026. Trei Sfinți Mucenici sunt pomeniți în această zi

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro