Anuntul meteorologilor: Vremea se incalzeste usor! Temperaturile ajung si pana la 24 de grade Celsius

Anuntul meteorologilor: Vremea se incalzeste usor! Temperaturile ajung si pana la 24 de grade Celsius
Anuntul meteorologilor: Vremea se incalzeste usor! Temperaturile ajung si pana la 24 de grade Celsius

Urmează o încălzire uşoară a vremii, iar până vineri termometrele vor indica şi 24 de grade în sudul ţării, urmând ca la finalul acestei săptămâni să apară precipitaţii, mai ales la munte, dar vor fi slabe cantitativ, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu Robert Manta.

„Urmează o încălzire uşoară a vremii, miercuri ne vom apropia de temperaturile normale ale acestei perioade, adică, în jur de 20 de grade, urmând ca joi, vineri să crească temperaturile chiar mai mult decât ar fi normal, până la 24 de grade în sudul ţării. Către weekend, va urma să avem nişte precipitaţii slăbuţe pe la munte, în nordul şi estul extrem, dar nimic semnificativ şi nimic de amploare cum a fost weekend-ul care a trecut şi nici răciri accentuate”, a explicat sursa citată.

Meteorologul a precizat că în următoarea săptămână temperaturile vor fi cuprinse între 16, 17 grade şi 24 de grade.

Potrivit prognozei meteorologilor, în Banat, până în data de 12 octombrie temperaturile diurne vor fi în creştere, de la valori, în medie, în jurul a 16 grade, la o medie regională de 22 de grade.

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop COMPLET AstroCafe pentru 29 august: Balantele primesc ceea ce asteptau de multa vreme

A murit la doar 3 săptămâni de la nuntă. Ce s-a întâmplat cu Ciara

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Daniela, TAXATĂ DUR de Veronica. Câștigătoarea sezonului 4 "Casa Iubirii" a observat un DETALIU NEAȘTEPTAT și l-a dezvăluit public. A PROVOCAT UN ADEVĂRAT ȘOC: "Bai, femeie, stai un pic! Ea a..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Calendar ortodox marți, 3 noiembrie 2026. Trei Sfinți Mucenici sunt pomeniți în această zi

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro