“Am avut un tată absolut fabulos.” Mara Bănică, în lacrimi! Jurnalista a văzut fotografii cu tatăl ei în viață

“Am avut un tată absolut fabulos.” Mara Bănică, în lacrimi! Jurnalista a văzut fotografii cu tatăl ei în viață
Mara Bănică, în lacrimi

Mara Bănică este răpusă de durere, de când tatălui ei s-a stins din viață.

Mara Bănică se numără printre cele mai apreciate jurnaliste de la noi din țară. Vedeta s-a făcut remarcată, de-a lungul timpul, prin sinceritatea deloc dură de care dă dovadă. Recent, aceasta a trecut prin una dintre cele mai dificile perioade ale vieții sale, moartea tatălui.

Mara Bănică nu a reușit să treacă peste pierderea tatălui 

Deși este o femeie împlinită care are o carieră de succes și doi copii minunați, Mara Bănică a mărturisit că sufletul îi râde și îi plânge în același timp, din momentul în care tatăl ei a trecut la cele veșnice. Bărbatul a fost stâlpul familiei și un sprijin extrem de mare pentru vedetă, timp de 37 de ani. Din nefericire, însă, firul vieții lui a ajuns la final, lăsând în urma lui o familie care se luptă cu multă suferință, care și în prezent îl plâng.

Cea care și-a expus sentimentele și durerea a fost Mara Bănică, deși mama ei a îndemnat-o să nu dea dovadă pe rețelele de socializare de slăbiciune. Cu toate astea, Mara Bănică este conștientă că nașterea și moartea nu pot fi schimbate, ci doar prețuit mai mult parcursul dintre cele două momente ale vieții.

„Mulțumesc lui Dumnezeu, am avut un tată absolut fabulos. A fost lângă mine 37 de ani, am avut un tată cum nu au mulți.(...)

Mama mă ceartă mereu, îmi face observație, îmi spune că nu am dreptate, dar eu zic așa, că soarta este momentul nașterii și momentul morții, pe care nu le putem schimba și îmi place să cred că nu e sinonimă cu destinul și că el este din momentul în care ne naștem și murim și doar pe ăla îl putem schimba. Una peste alta, pe 1 era ziua lui, era născut de Revelion, ar fi făcut 72 de ani.
Totuși, este un firesc al vieții, ferească Dumnezeu să-ți moară copiii. Părinții mor, că nu vrem noi să se întâmple e altceva, dar până la urmă tot se întâmplă”
, a declarat Mara Bănică, în cadrul unei emisiuni.

Citește și: ”O minune!” Mara Bănică a postat prima fotografie cu fetița ei, Donca, în noul an

Mara Bănică, în lacrimi[Sursa foto: Instagram]

Citește și: „Din punctul meu de vedere, nu a dispărut.” Mara Bănică, declarații dureroase, după ce tatăl ei s-a stins din viață

Mai mult decât atât, mama Marei Bănică a susținut că a reușit să devină o femeie mult mai puternică, tocmai datorită faptului că a avut un exemplu extrem de bun în familie. Deși încă este răpusă de durere, Herta Bănică a dezvăluit că se simte recunoscătoare pentru viața pe care a avut-o alături de soțul ei. Cei doi s-au întâlnit în perioada adolescenței, și s-au bucurat de o adevărată poveste de dragoste, până ce moartea i-a despărțit.

„Anul a fost frumos, dar s-a încheiat rău. Aveam 15 ani când l-am cunoscut și el 19. Am fost căsătoriți 48 de ani. Mama mea avea 48 de ani când a rămas văduvă și fost de o decență, o demnitate, un bun simț extraordinar și o am model. Poate acum unii vor încerca să înțeleagă de ce sunt așa de tare, pentru că am avut un așa model și așa o învăț și pe Mara să fie, plânsul se face cu ușa închisă”, a spus Herta Bănică, mama vedetei.

Citește și: ”Am trecut prin multe...” Andreea Marin, motivul pentru care nu își mai dorește să se căsătorească. Vedeta are o relație de 6 ani cu Adrian Brâncoveanu

Citește și: Horoscop februarie 2026: Semnul zodiacal care trăiește o poveste de dragoste ca în filme- kanald.ro

Citește și: Anunț foarte important pentru români!- stirilekanald.ro

Mara Bănică, în lacrimi[Sursa foto: Instagram]

Citește și: “Anul viitor o să fie și mai bogat” Mihai Trăistariu a hotărât să își schimbe radical programul de Revelion

Relația dintre Mara Bănică și mama ei s-a schimbat radical

Deși durerea este resimțită profund în urma decesului bărbatului, situația tragică le-a făcut pe Mara Bănică și pe mama ei să se apropie extraordinar de mult. Deși nu au întâmpinat probleme în relația lor niciodată, în prezent sunt mult mai apropiate, ba chiar Herta Bănică a precizat că jurnalista a devenit foarte grijulie și atentă cu ea.

Mara Bănică: Îmi pare rău că a trebuit să moară tata ca să ne împrietenim mai mult. Am vorbit cu mama atâtea lucruri, câte n-am vorbit în toată viața mea.
Herta Bănică: Sunt chiar fascinată să o văd mamă de doi copii și o fiică atât de devotată. Uneori, să nu mă înțelegi greșit, îi e teamă să nu mi se întâmple ceva.”



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Din punctul meu de vedere, nu a dispărut.” Mara Bănică, declarații dureroase, după ce tatăl ei s-a stins din viață

Zodii care se atrag ca un magnet. Relații pasionale și chimie irezistibilă

Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie

Detalii cutremurătoare despre crima care a avut loc într-un cartier din sectorul 2 al Capitalei. Un bărbat de 51 de ani a fost ucis de fratele său pentru o datorie de 200 de lei. Este HALUCINANT ce a făcut imediat după atacul brutal

Mesaje de Anul Nou 2026. Urări speciale pentru familie și prieteni de Revelion

Lucia a izbucnit în lacrimi în ediția de azi. Ce decizie a luat concurenta în legătură cu sezonul 5: ,,Fac doar de emisiune”

Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies