„Am avut o copilărie frumoasă. Simplă, dar frumoasă. Umblam desculț vara, prin iarbă, prin rouă.” Nicolae Furdui Iancu, mărturisiri emoționante despre copilăria sa

„Am avut o copilărie frumoasă. Simplă, dar frumoasă. Umblam desculț vara, prin iarbă, prin rouă.” Nicolae Furdui Iancu, mărturisiri emoționante despre copilăria sa
„Am avut o copilărie frumoasă. Simplă, dar frumoasă. Umblam desculț vara, prin iarbă, prin rouă.” Nicolae Furdui Iancu, mărturisiri emoționante despre copilăria sa

Artistul a vorbit despre cum și-a petrecut copilăria.

Nicolae Furdui Iancu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți de muzică populară de la noi din țară, care de-a lungul timpului a reușit să ajungă la inima publicului prin intermediul talentului său muzical, dar și prin cântecele din repertoriul său, a căror temă este iubirea pentru țară. Astfel, artistul se poate declara un patriot adevărat, iubindu-și patria și încercând prin intermediul cântecelor sale să promoveze frumusețile țării noastre.

Această pasiune pentru cântat, dar și iubirea pe care o are față de locul unde s-a născut, le-a căpătat încă din copilăria, din satul Poiana, acolo unde s-a născut și a copilărit.

Artistul a vorbit recent în cadrul unui interviu acordat Adrianei Bahmuțeanu despre copilăria sa, făcând declarații emoționante despre primii săi ani din viață.

Cine erau părinții lui Nicolae Furdui Iancu

Citește și: Cine este Nicolae Furdui Iancu. „Am încercat să transmit niște mesaje care să îl formeze pe cel care mă ascultă ca un bun român, să îl fac să-și iubească țara.”

Nicolae Furdui Iancu

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: „E o încercare de dezbinare a românilor.” Nicolae Furdui Iancu, replică la adresa lui Grigore Leșe, după ce rapsodul a declarat că melodia „Așa-i românul” apa

Atunci când vine vorba de cei care i-au dat viață, folcloristul mărturisește că părinții săi erau oameni simpli, dar muncitori. Nicolae Furdui Iancu provine dintr-o familie cu doi copii, acesta mai având o soră.

„Părinții mei erau oameni simpli. Tata era conducător auto. Nu mai este în viață tata, dar mama încă trăiește. Mama era casnică. O familie de muncitori. Eu mai am o soră. Am avut o copilărie frumoasă. Simplă, dar frumoasă.”, a declarat Nicolae Furdui Iancu.

Nicolae Furdui Iancu, copilărie autentică la sat

Nicolae Furdui Iancu

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament - wowbiz.ro

Citește și: Dincolo de zâmbete și APARIȚII PUBLICE, Cristina Șișcanu ascunde o poveste dureroasă. DRAMA DESPRE CARE A ALES SĂ NU VORBEASCĂ și pe care a ținut-o departe de ochii publicului ani la rând: "M-am speri

În ceea ce privește copilăria sa, interpretul de muzică populară are numai amintiri plăcute din perioada în care descoperea lumea. Acesta și-a petrecut o bună parte din copilărie în compania bunicilor săi, ocupându-se cu treburile casnice încă de mic copil. Astfel, folcloristul se poate lăuda cu o copilărie autentică, la sat.

„Când aveam 5 ani părinții s-au stabilit la Abrud, iar bunicii au rămas în satul Poiana, cam la 8 km. Acolo m-am născut eu și mergeam în vacanță la bunici. Începeam să cunosc ceea ce vedeam în jurul meu. Eu în jurul meu nu am văzut decât câmp și pădure. Umblam desculț vara, prin iarbă, prin rouă. Aveam animale, bunicii mei aveau animale, iar eu aveam grijă de animale.”, a povestit artistul.  



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Ești tatăl meu vitreg, tu ar trebui să mă cauți. Nu vreau niciodată să trec prin ce a trecut mama.” Sarah Dumitrescu, mesaj pentru Laurențiu Reghecampf. Ce a spus fiica Anamariei despre antrenor?

Nimeni nu se aștepta la așa ceva! Unde au apărut Kate Middleton și prințesa Charlotte FOTO WOW

Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament

Dincolo de zâmbete și APARIȚII PUBLICE, Cristina Șișcanu ascunde o poveste dureroasă. DRAMA DESPRE CARE A ALES SĂ NU VORBEASCĂ și pe care a ținut-o departe de ochii publicului ani la rând: "M-am speriat atunci. Înainte să..."

Cristina Șișcanu, declarațiile neașteptate despre persoanele care au trădat-o de-a lungul timpului, în platoul emisiunii „În Oglindă”

Rezumat episodul 20 „Inimă de mamă”, difuzat miercuri, 14 octombrie 2026, la Kanal D: Atilla ia o decizie neașteptată după ce Karsu îl acuză pe nedrept

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro