“Ai să-mi dai 2.500!” Ce mesaj surprinzător a postat Liviu Vârciu pentru ziua de naștere a lui Nea Mărin, pe rețelele de socializare

“Ai să-mi dai 2.500!” Ce mesaj surprinzător a postat Liviu Vârciu pentru ziua de naștere a lui Nea Mărin, pe rețelele de socializare
“Ai să-mi dai 2.500!” Ce mesaj surprinzător a postat Liviu Vârciu pentru ziua de naștere a lui Nea Mărin, pe rețelele de socializare

Liviu Vârciu și-a surprins fanii din mediul online, atunci când a transmis un mesaj special pentru ziua de naștere a lui Nea Mărin. Iată ce a declarat artistul!

Nea Mărin a organizat o petrecere de ziua sa de naștere, deoarece a împlinit frumoasa vârstă de 65 de ani. Așadar, de la această ocazie specială nu putea să lipsească prietenul său apropiat, Liviu Vârciu. Cei doi au o relație de prietenie de mulți ani, pe care mulți români o apreciază datorită aparițiilor sale pline de umor în diverse emisiuni. După cum se știe deja, Liviu Vârciu și Nea Mărin au fost alături unul de celălalt atât la bine, cât și la greu și s-au sprijinit reciproc întotdeauna.

Ce mesaj neașteptat a publicat Liviu Vârciu pentru ziua de naștere a lui Nea Mărin

Recent, artistul și-a făcut apariția la ziua aniversară a coregrafului, iar din mediul online nu puteau lipsi câteva imagini amuzante, postate chiar de Liviu. Vedeta îl consideră un al doilea tată pe Nea Mărin, astfel că a mers fără să ezite la ziua acestuia de naștere. Astfel, Liviu Vârciu l-a îmbrățișat pe Nea Mărin și i-a transmis un mesaj emoționant, dar în același timp foarte amuzant.

„Vin la ziua lui tăticuțul meu. Mânca-i-aș gura lui. La mulți ani! Cadoul meu pentru tine… ai să-mi dai 2.500 că te-am pus pe story”, a spus acesta pe rețelele sociale.

Citește și: ”Decât să fie negativism în casă, mai bine așa.” Ce decizie radicală au luat Anda Călin și Liviu Vârciu, în privința copiilor săi?

Ce mesaj surprinzător a postat Liviu Vârciu pentru ziua de naștere a lui Nea Mărin, pe rețelele de socializare

[Sursa foto: Instagram]

În urmă cu ceva timp, Nea Mărin a dezvăluit într-un interviu că l-a ajutat pe prezentatorul TV atunci când a avut probleme cu datoriile și cu terminarea casei, iar Liviu Vârciu i-a fost lui alături în momentul în care a întâmpinat probleme de sănătate. De asemenea, coregraful a menționat că a mers în vacanță alături de Liviu, și că îl consideră membru al familiei sale.

„Liviu este ca al treilea copil al meu, îmi este foarte drag. Când am văzut că se blocase și nu mai știa ce să facă în privința datoriilor, am sărit să îl ajut, fără ca el să îmi ceară asta. Mi-am dorit să își termine casa și să se ocupe de avea nevoie. Nu exista săptămână în care să nu vorbim la telefon, să ne consultăm, să ne scriem. Când am avut probleme de sănătate, el a fost alături de mine. Am trecut împreună și prin această pandemie, am fost în vacanță împreună. Vă spun cu mâna pe suflet că face parte din familia noastră”, a declarat Nea Mărin pentru viva.ro. 

Citește și: Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor - wowbiz.ro

Citește și: Unchiul lui Vlad Băltățeanu, DECLARAȚII SURPRINZĂTOARE în momentul audierii nepotului său. Întrebarea care l-a pus în dificultate și RĂSPUNSUL NEAȘTEPTAT: "Cât am stat o lună la ei..." - radioimpuls.r

Citește și: “Trec printr-o etapă foarte grea a vieții mele.” Liviu Vârciu a întâmpinat probleme în relația cu Anda Călin! Ce i-a cerut partenera prezentatorului TV să facă

Ce mesaj surprinzător a postat Liviu Vârciu pentru ziua de naștere a lui Nea Mărin, pe rețelele de socializare

[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

”Decât să fie negativism în casă, mai bine așa.” Ce decizie radicală au luat Anda Călin și Liviu Vârciu, în privința copiilor săi?

Nimeni nu se aștepta la așa ceva! Unde au apărut Kate Middleton și prințesa Charlotte FOTO WOW

Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor

Unchiul lui Vlad Băltățeanu, DECLARAȚII SURPRINZĂTOARE în momentul audierii nepotului său. Întrebarea care l-a pus în dificultate și RĂSPUNSUL NEAȘTEPTAT: "Cât am stat o lună la ei..."

Cornelia este femeia de 44 de ani din Galați, ucisă de propriul soț. Aceasta ar fi fost victima violenței domestice. Mama sa spune că nu o putea vizită

Horoscop miercuri, 14 octombrie 2026. Zodia care primește o propunere de a pleca din țară. O singură decizie îi poate schimba complet viitorul

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro