Ai peste 40 de ani şi te-ai îndrăgostit

Ai peste 40 de ani şi te-ai îndrăgostit
Ai peste 40 de ani şi te-ai îndrăgostit

Da. Ai întâlnit persoană care să-ţi trezească cele mai delicate emoţîi, de la care să nu-ţi mai poţi lua gândul, pe care vrei să o ai mereu alături de ţine. Pare a fi aceeşi dragoste că la 20 de ani. Dar oare este?

Ei bine, cred că o femeie se poate îndrăgosti cu aceeaşi tărie la orice vârstă, dar nişte nuanţe sigur vor fi diferite. E vorba de experienţă acumulată, de deziluziile trăite, de suferinţă creată de ele în timp.

Toate astea, într-un fel sau altul, o  vor reţine, nu îşi va deschide chiar fiecare colţişor din inimia să-i facă loc lui. Poate că unele dintre ele sunt încă ocupate, e adevărat sunt doar nişte urme, dar sunt, şi undeva acolo noul venit poate fi privit că un intrus. E posibil că în astfel de cazuri mintea să primeze inimii, şi femeia să decidă chiar să stopeze totul pentru a nu suferi din nou.

Dar dacă acest prag a fost trecut, dragostea şi emoţiile pe care le va simţi o femeie la 40 de ani vor fi mai profunde, mai pline de sensuri şi de nuanţe, mai adânci, provenind tocmai din maturitatea şi din puterea ei mărită de înţelegere.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Veste proastă pentru bugetari! Guvernul ia în calcul reducerea personalului

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

CE A DEZVĂLUIT ACUM Robert despre Valentin și Daniela e neașteptat! Totul s-ar fi petrecut chiar sub ochii fostului concurent din "Casa Iubirii". La ce scene A FOST MARTOR: "O lăsa pe canapelele alea pe acolo și..."

Când începe vacanța de iarnă 2026-2027: Câte zile libere vor avea elevii de sărbători și când se vor reveni la școală

Calendar creștin ortodox marți, 10 noiembrie. Sărbătoare cu cruce albastră în cinstea Sfântului Visarion de la Lainici. Rugăciunea zilei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro