Adriana Bahmuțeanu, mesaj pentru Honorius Prigoană. Băieții lui Silviu Prigoană vor să ia rolul de tată pentru copiii ei. “Eu nu am făcut copil cu Honorius, ca să mă judec pe custodie.”

Adriana Bahmuțeanu, mesaj pentru Honorius Prigoană. Băieții lui Silviu Prigoană vor să ia rolul de tată pentru copiii ei. “Eu nu am făcut copil cu Honorius, ca să mă judec pe custodie.”
Adriana Bahmuțeanu, mesaj pentru Honorius Prigoană. Băieții lui Silviu Prigoană vor să ia rolul de tată pentru copiii ei. “Eu nu am făcut copil cu Honorius, ca să mă judec pe custodie.”

Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre situația dintre cei doi copii ai ei și frații vitregi mai mari.

A trecut mai bine de o lună de la moartea fostului politician, Silviu Prigoană, iar situația în familia acestuia a rămas tot una tensionată, mai ales în ceea ce o privește pe fosta soție, Adriana Bahmuțeanu. Aceasta a făcut până acum numeroase declarații cu privire la copiii ei, pe care nu a reușit să-i vadă o perioadă după decesul tatălui lor, mama lor spunând că frații cei mari sunt cei care le poartă acum de grijă și i-ar influența cu privire la anumite aspecte ce țin de vedetă.

Jurnalista a mărturisit inclusiv faptul că simte în momentul în care vorbește cu ei că altcineva ar scrie în locul lor, iar aceasta nu ar mai fi reușit să intre în contact cu ei.

Adriana Bahmuțeanu, despre faptul că Honorius își dorește să ia rolul de tată pentru copiii ei

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, destăinuiri despre fiul ei, în ziua în care a făcut 14 ani. Ce spune vedeta despre momentul în care l-a adus pe lume. „S-a maturizat foarte devreme. Era un copil atât de frumos.”

Adriana Bahmuțeanu
Adriana Bahmuțeanu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: VIDEO Adriana Bahmuțeanu susține că Silviu Prigoană ar fi vrut să își calce pe orgoliu și să aibă o discuție cu ea. “Ultimul mail este cam cu o săptămână înainte să moară”

Invitată în cadrul unei emisiuni, Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre același subiect pe care îl tot discută în ultima perioadă în cadrul show-urilor la care este invitată, și anume legătura dintre copiii ei și frații vitregi, dar și cum aceasta este direct răspunzătoare de tot ce se întâmplă cu minorii, nu Honorius,

fratele vitreg mai mare, care, din spusele vedetei, își dorește să ia rolul de tată. Mărturisește că legea este de partea ei, iar în cazul decesului unui părinte, domiciliul minorilor trebuie să fie mutat la părintele rămas în viață. 

„Oamenii aceștia mie îmi iau un drept fundamental. Dreptul de a fi părinte. Eu nu am făcut copil cu Honorius, ca să mă judec pe custodie. Eu vreau ca acest Honorius să-mi înapoieze copiii pe care îi ține pe nedrept.

Legea este foarte clară. Spune clar că în momentul în care un părinte moare, domiciliul copilului se mută în reședința părintelui supraviețuitor. Este foarte simplu. Eu sunt reprezentantul legal al copiilor, eu trebuie să mă duc cu el la doctor, eu trebuie să mă duc cu el alte operațiuni, la școală. Eu îi înscriu la școală, îi mut la altă școală. Eu răspund dacă se întâmplă ceva, eu trebuie să semnez, la bancă să-și deschidă un cont.
Să plece în străinătate dacă își doresc cu mine sau cu procură.”,
a spus Adriana Bahmuțeanu.

Citește și: Horoscop pentru miercuri, 13 mai 2026: Semnul zodiacal care renunță la propriile nevoi pentru a-și ajuta cel mai bun prieten- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Adriana Bahmuțeanu
Adriana Bahmuțeanu[Sursa foto: Facebook]

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Ce comportament avea Silviu Prigoană, cu nepoata sa, Cristina? Omul de afaceri obișnuia să fie și un tată autoritar! "El era destul de dur, aș putea să zic!"

Principesa Elena, apariție neașteptată în România! Ce se întâmplă la Casa Regală

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

CE AU AFLAT ACUM apropiații despre Ioan Isaiu a stârnit lacrimi și reacții puternice: "Aici stă dovada clară! A venit țintă la copilul meu..."

Barıș Kılıç, actorul care joacă rolul Omer în serialul „O dragoste”, un tătic devotat și grijuliu! Iată cum a fost surprins acesta în compania celor doi fii

BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro