Adevaratul motiv al balonarii: cauze si efecte

Adevaratul motiv al balonarii: cauze si efecte

Un profil al pacientului mediu este insa imposibil de realizat: unii s-au imbolnavit subit, dupa ani de zile in care au dus o viata dezordonata, altii dau vina pe mostenirea genetica sau pun totu pe seama stresului de la serviciu.

Potrivit Institutului Naţional American de Sănătate, diagnosticul de sindrom al colonului iritabil este pus în cazul în care disconfortul abdominal apare de cel puţin trei ori pe lună, fără nicio justificare. În plus, acest sindrom nu reprezintă o boală în sine, ci o sumă neplăceri abdominale, ceea ce îl face să fie o afecţiune sub-diagnosticată. Iar în ciuda faptului că mulţi dintre pacienţi confundă iniţial simptomele cu simple “deranjamente” stomacale, există şi indicatori clari.

“Trei sunt simptomele care conduc la diagnosticarea pacienţilor cu sindromul colonului iritabil: tulburările de scaun, fie prea accelerat, fie constipaţia, durerile de burtă sub buric şi balonarea. Sub 50 de ani, nici nu trebuie să se mai arunce banii pe analize, se poate stabili diagnosticul şi prin palpare sau pe baza istoricului. Nimeni nu ştie care sunt cauzele, deşi stresul psihic este una dintre variante”, explică

gastroenterologul Radu Voiosu.

Citeste mai mult pe Doctorul Zilei.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Visul tuturor femeilor: să poată slăbi fără să ţină o dietă strictă! A fiert acest amestec şi a scăpat rapid de grăsimea de pe abdomen!

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale

Interviul lui Nick Rădoi a făcut-o SĂ REACȚIONEZE. Prietena Mădălinei Apostol, MESAJ TRANȘANT după declarațiile afaceristului. A scos la lumină un alt unghi al relației lor: "Ar fi putut face mai mult pentru Mădălina. Cel mai mare sacrificiu pe care..."

VIDEO Comisia Europeană interzice accesul copiilor sub 13 ani pe rețelele de socializare: protecție sporită pentru minori

Horoscop săptămânal 14-20 septembrie 2026: Zodia care are șanse mari să își întâlnească jumătatea în aceste zile

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro