Noua producție turcească are premiera mâine, 17 august, de la ora 20:00, la Kanal D
Frumoasa actriță Melis Sezen, cea care îi dă viață personajului Derin din serialul “Infidelul”, care va avea premiera mâine, 17 august, de la ora 20:00, la Kanal D, și-a interpretat rolul atât de credibil încât și-a atras o serie de reacții emoționale negative din partea fanilor serialului. Aceștia au considerat că ea este cauza tuturor relelor suferite de personajul principal. În serialul “Infidelul”, personajul Derin trăiește o poveste interzisă de iubire cu Volkan (Caner Cindoruk), care este căsătorit cu Asya (Cansu Dere).
„La început am avut parte de reacții foarte puternice din partea publicului. Oamenii o urau pe Derin și unii nu mai făceau diferența între mine, actrița, și personajul meu, Derin. Au fost o mulțime de comentarii, și insulte, pe paginile mele, în spațiul online, adresate direct lui Derin… Din fericire, în timp, oamenii au început să o înțeleagă pe Derin și am primit mesaje de la multe femei care
Alături de Derin, telespectatorii vor fi purtați într-un adevărat carusel al emoțiilor – iubire, ură, deznădejde, speranță, trădare, răzbunare. Povestea ei poate fi povestea fiecărui om, femeie sau bărbat care, din iubire, a trădat sau a fost trădat. Personajul poartă publicul într-o adevărată călătorie a maturizării, presărată cu situații inspirate din viața reală.
„Derin este o fată tânără care s-a îndrăgostit de un bărbat căsătorit și pune persoana iubit ă în centrul vieții sale.
Îi protejează până la sfârșit pe cei dragi, face totul pentru ei. Apoi cunoaște trădarea, sentimentul de inutilitate. Se schimbă și descoperă că o persoană fericită și pașnică poate face lucruri de care nu se credea capabilă dacă este pusă într-o astfel de situație. Viața lui Derin este o <călătorie> foarte dificilă și plină de incidente, ea evoluând de la o fată tânără, la o femeie complet diferită. Se transformă de la o zi la altă.
Cine este Melis Sezen?
Melis Sezen, în vârsta de 25 de ani, și-a făcut debutul în televiziune în serialul “Hayat Bazen Tatlıdır”. Primul ei rol principal a fost în serialul “Leke”. Pe lângă cariera ei de televiziune, Sezen a apărut în mai multe filme, și prima ei experiență cinematografică a avut-o în anul 2018, cu un rol în filmul “Bizim İçîn Şampiyon”.
Citește și: Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...- stirilekanald.ro
Frumoasa actriță a copilărit în Silivri, Istanbul.
Membrii familiei sale paterne sunt imigranți albanezi- macedoneni, în timp ce membrii familiei materne sunt de origine turcă, dar au emigrat din Salonic, Grecia. Melis Sezen a urmat cursurile de actorie ale Centrului de Artă Müjdat Gezen, când avea 12 ani. A absolvit Universitatea Koç, Departamentul de Media și Arte Vizuale.Nu ratați mâine, 17 august, de la ora 20:00, marea premieră a serialului ”Infidelul”, o poveste de viață impresionantă, despre iubire fără limite și trădare. Noua producție turcească va putea fi urmărită de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.