Prezentatorului emisiunii „Fiță cu Adiță”, dezvăluiri tulburătoare, sâmbătă la „În oglindă”, de la 22:00

Prezentatorului emisiunii „Fiță cu Adiță”, dezvăluiri tulburătoare, sâmbătă la „În oglindă”, de la 22:00
Prezentatorului emisiunii „Fiță cu Adiță”, dezvăluiri tulburătoare, sâmbătă la „În oglindă”, de la 22:00

Adiță Voicu, prezentatorul „Fiță cu Adiță”, producție ce poate fi urmărită pe canalul de YouTube theXclusive, este invitatul lui Mihai Ghiţă într-o nouă ediție a emisiunii „În oglindă”, sâmbătă, de la 22:00, la Kanal D2.

Obișnuit să scoată el însuşi la iveală secretele vedetelor, de această dată Adiţă Voicu este cel care face mărturisirile. Într-un dialog emoționant cu Mihai Ghiță, el pune „În oglindă” o parte important din parcursul lui, iar cei din fața micilor ecrane vor putea afla o serie de lucruri inedite despre Adiță Voicu, cel din spatele camerelor și al reflectoarelor.

„M-am născut în cea mai bună familie pentru mine ca să fiu ceea ce sunt azi și sunt atât de mândru de ei, de părinții mei!”, mărturisește, plin de recunoștință, Adiță Voicu.

Era un copil timid când bătea maidanul din Tei și a decis că vrea mai mult de la viață. L-au alarmat decăderea umană din proximitatea sa și tiparele vieții de cartier. A decis să se desprindă din mediul care ar fi putut să-l limiteze și să-și construiască propriul drum. „Eu mi-am făcut singur lecțiile. (…) Eu cred că trecând prin astea mi-am dat seama ce vreau să fiu și să ajung. Am trecut și prin momente grele. (…) Mi-am dat seama la un moment dat că nu e de mine, n-am ce să caut eu în lumea asta, că trebuie să mă duc la școală…”, mărturisește Adiță.

Cu multă admirație, acesta construiește portretele celor care i-au dat viață și și-au pus speranțele în el. „Părinții mei sunt niște oameni foarte simpli, dar cu principii sănătoase de viață. De exemplu, mama, îmi aduc aminte și acum, când lua leafa, primul lucru pe care îl făcea era să plătească întreținerea, să nu aibă datorii, să nu se împrumute. Tata, la fel, n-a deranjat pe nimeni, era un om simplu. (…) Eu nu l-am văzut pe tata să țipe la mama”, își amintește invitatul.

În cadrul interviului, Adiță rememorează cu naturalețea-i specifică, anii copilăriei în cartierul Tei, sacrificiile părinților, terenul de fotbal, momentul de cumpănă al tatălui și drumul anevoios spre împlinirea unor visuri. A experimentat pierderea și regăsirea sinelui, a învățat lecții valoroase și a întâlnit dragostea adevărată care i-a adus echilibru și liniște. O viață „fără fițe”, plină însă de provocări, a făcut din Adiță bărbatul de azi, familist convins și profesionist în domeniul său.

Citește și: Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el - wowbiz.ro

Citește și: VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..." - radioimpuls.ro

„Profesional simt că pot mai mult. (…) Îmi doresc mult mai mult decât atât. Simt că pot, sunt ambițios, vreau să învăț mult mai mult, dar în același timp sunt și mândru de mine”, spune acesta.

Aflați, sâmbătă, de la 22:00, la Kanal D2, într-o nouă ediție „În oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță, cine este Adiță Voicu dincolo de lumina reflectoarelor.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Alexandra Ungureanu, despre muzică, iubire și momente care au definit-o, la „Invitatul de 12” „E o relație cu care mă mândresc foarte tare, îmi aduce foarte multe împliniri și mă face să evoluez”

Femeia din spatele deciziilor premierului Luca Niculescu. Cine este diplomata Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..."

Tristețe fără margini la Hollywood! S-a stins din viață actorul american Tom Skerritt, care s-a remarcat în filme de excepție precum ”Tom Gun”, ”Alien” sau ”Picket Fences”

Calendar ortodox sâmbătă, 24 octombrie 2026. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit de credincioși. Rugăciunea zilei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro