O astfel de întâmplare îi mai lipsea soției lui Dani Oțil! Ce a pățit Gabriela, la mașină, în plină zi cu temperaturi scăzute? "Nu îi place frigul!"

O astfel de întâmplare îi mai lipsea soției lui Dani Oțil! Ce a pățit Gabriela, la mașină, în plină zi cu temperaturi scăzute?
O astfel de întâmplare îi mai lipsea soției lui Dani Oțil! Ce a pățit Gabriela, la mașină, în plină zi cu temperaturi scăzute? "Nu îi place frigul!"

O surpriză neplăcută a avut aceasta, în momentul în care s-a urcat în mașină și a observat detaliul pe care nu voia să îl observe, însă care nu s-a întâmplat pentru prima dată.

Gabriela Prisăcariu este unul dintre cele mai de succes modele, de la noi din țară, se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, aflându-se într-o frumoasă căsnicie cu prezentatorul TV, Dani Oțil, cu care are și un fiu, pe Tiago. Cu toate acestea, dat fiind faptul că a fost cea mai friguroasă noapte din România, din acest an, iar temperaturile au scăzut mult, ajungând în anumite zone alte țării, chiar și la valori de minus, atunci când vine vorba despre București, se pare că minimele au ajuns cu până la -15 grade Celsius. Pe lângă faptul că gerul este greu de suportat, iar toți oamenii trebuie să se îmbrace extrem de gros pentru a face față unor astfel de temperaturi, se pare că multe probleme le dau bătăi de cap și șoferilor, așa cum a pățit și soția prezentatorului TV, Dani Oțil, Gabriela, atunci când a observat ce a pățit la mașină, aspect postat ulterior pe rețelele de socializare.

Ce a pățit Gabriela Oțil, la mașină, în plină zi cu temperaturi scăzute

Citește și: Veste neașteptată dată de Gabriela Oțil, după vacanța în Thailanda! „Ne așteaptă o schimbare majoră!”

O astfel de întâmplare îi mai lipsea soției lui Dani Oțil!

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Dani Oțil și soția lui, Gabriela Prisăcariu, și-au petrecut Revelionul în Maldive! Ce a servit prezentatorul TV, la cină? „Probabil e tradiția locului!”

În urmă cu doar câteva ore, aceasta a postat o fotografie pe contul său de Instagram, la Story, acolo unde se afla în trafic, moment în care a observat că parbrizul mașinii sale… este spart. Astfel, Gabriela Oțil a dezvăluit persoanelor care îi urmăresc activitatea pe rețelele de socializare, faptul că acest lucru nu i se întâmplă pentru prima dată, ba chiar a și pierdut numărul daților în care a pățit ca parbrizul său să se spargă. Dat fiind situația, acum este nevoită să ajungă iar să îl schimbe, în speranța că nu se va mai întâmpla asta, prea curând.

”Nici mașinii mele nu îi place frigul. Am pierdut șirul parbrizelor schimbate…”, a fost mesajul transmis de Gabriela Oțil, la fotografia postată pe contul său de Instagram, la Story.

Cu alte cuvinte, gerul resimțit nu a afectat doar oamenii, ci și mașinile lor, deși au nevoie de ele tot mai mult în această perioadă friguroasă, până când temperaturile vor mai urca ceva. Până atunci, soția lui Dani Otil, Gabriela, s-a trezit cu o surpriză de-a dreptul neplăcută în această dimineață, atunci când parbrizul mașinii sale a fost crăpat, mărturisind că s-a întâmplat din cauza frigului resimțit atât pe timp de noapte, cât și pe timp de zi, însă nefiind ceva extrem de surprinzător pentru aceasta, ținând cont că astfel de incidente sunt destul de frecvente în sezonul rece, pățind-o de mai multe ori.

Citește și: Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…” - wowbiz.ro

Citește și: Detalii uluitoare despre planul lui Vlad Băltăţeanu, DEZVĂLUITE după ce a fost prins. UNDE VOIA SĂ FUGĂ și ce obstacolul l-a împiedicat?! Dacă nu i se respingea acest lucru, iubitul Valentinei ajungea

O astfel de întâmplare îi mai lipsea soției lui Dani Oțil!

[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Gabriela Prisăcariu își dorește sau nu, să devină mamă din nou? Ce mesaj a transmis soția lui Dani Oțil, pe rețelele de socializare: "Momentan!"

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”

Detalii uluitoare despre planul lui Vlad Băltăţeanu, DEZVĂLUITE după ce a fost prins. UNDE VOIA SĂ FUGĂ și ce obstacolul l-a împiedicat?! Dacă nu i se respingea acest lucru, iubitul Valentinei ajungea ÎN ACEST LOC

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Calendar creștin ortodox miercuri, 7 octombrie 2026. Sfinții Serghie și Vah sunt sărbătoriți astăzi. Rugăciunea care se rostește pentru cei bolnavi și neputincioși

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro