Ceylin, în pericol de moarte

Ceylin, în pericol de moarte
Ceylin, în pericol de moarte

În această seară, de la ora 20:00, în “Secrete de familie”, în noul episod difuzat la Kanal D, o regăsim pe Ceylin pusă în fața unei alegeri decisive, atât pentru viitorul său cât și pentru cel al lui Îlgaz, pe care frumoasa avocată va trebui, foarte curând, să o facă.

  În afară de viața și emoțiile ei devenite haotice, Ceylin nu este conștientă că este în pericol de moarte, amenințare care vine din partea unui dușman nebănuit, dar nici Îlgaz nu percepe pericolul în care se află soția sa.

Yekta Tilmen a fost aproape prins în flagrant de către procurorul Pars în fața tribunalului, atunci când se afla împreună cu Serdar, în mașină sa. Serdar, care a fost căutat multă vreme pentru a fi martor în procesul pentru moartea lui Zafer, părăsește brusc mașina în care era cu Yekta, fapt care va schimba cursul jocului care a fost pus la cale până acum de către aceștia. Mai grav este că odată cu mărturia pe care urmează să o facă Serdar, vor apărea asocieri neașteptate și surprinzătoare în cazul uciderii lui Zafer.

              Dacă vor reuși Îlgaz și Ceylin să iasă din această situație crucială, puteți afla în această seară, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Secrete de familie”, difuzat numai la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mesajul Olguței Berbec transmis din satul natal. Ce gânduri o încearcă pe artista de muzică populară odată ajunsă acolo: “Nu știu cum vedeți voi!”

Cine este femeia alături de care Daniel Băluță a apărut la evenimentul din Timișoara. Ce profesie are presupusa iubită, cu peste 20 de ani mai tânără

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

ANUNȚUL MOMENTULUI în Casa Iubirii! Anca nu s-a mai ferit și face o DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Valentin. Ce a recunoscut public și cum o să reacționeze Daniela: "Noi..."

Ebru Özkan Saban, actriţa care joacă rolul Ipek Tekin în serialul „Pe mâini bune”, destin ca în filme! De la vânzarea biletelor de autobuz la celebritate

Horoscop zilnic sâmbătă, 7 noiembrie 2026. O zodie pleacă la drum, dar ajunge într-un loc cu totul diferit de cel planificat

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro