Noul serial fenomen al toamnei, “Secrete de familie”, va avea premiera pe 30 august, de la 20:00, la Kanal D!

Noul serial fenomen al toamnei, “Secrete de familie”, va avea premiera pe 30 august, de la 20:00, la Kanal D!
Noul serial fenomen al toamnei, “Secrete de familie”, va avea premiera pe 30 august, de la 20:00, la Kanal D!

Producţia va putea fi urmărită de miercuri până vineri, de la ora 20:00

Cel mai așteptat serial al momentului, “Secrete de familie”, va avea marea lansare pe 30 august, la Kanal D, și promite să devină hit-ul acestei toamne.  “Secrete de familie” poartă semnătură producătorilor unui alt serial fenomen, “Dragoste infinită”, și a cunoscut deja succesul în peste 25 de teritorii, obținând cote de piață impresionante în țările în care a fost difuzat, de peste 20%. 

Fie că este vorba despre țara de origine, Turcia, sau de SUA, Israel, Puerto Rico, Federația Rusă, Cipru, Grecia, Spania e.t.c. , povestea serialului “Secrete de familie” i-a încântat pe privitori printr-o combinație captivantă de intrigă puternică, personaje memorabile și distribuție excepțională.

Povestea serialului propune o incursiune emoționantă într-un labirint al luptei pentru adevăr și justiție, pe fundalul unei povești intense de dragoste.  Un procuror (interpretat impecabil de celebrul Kaan Urgancıoğlu) și o tânără avocată (interpretată de Pinar Deniz) încearcă să descopere ițele încurcate ale unei crime; îi unesc valorile în care cred cu putere, dar și dragostea care se înfiripă între cei doi.

Kaan Urgancıoğlu este deja foarte iubit de publicul din România datorită interpretării  impresionante din „Dragoste infinită”, serialul fenomen difuzat tot la Kanal D, iar Pınar Deniz, o actriță talentată și carismatică, a cucerit și ea publicul român cu rolul plin de sensibilitate din „Patria mea ești tu”, serial difuzat tot la Kanal D.

„Este un serial extrem de puternic, o combinație de intrigă polițistă și poveste de dragoste. Sunt fericită că am un rol atât de complex, cel al unei femei puternice, care lupta pentru a afla adevărul, într-un caz complicat de crimă. În același timp duce propriile-i lupte… Vă invit să descoperiți o poveste care pe mine m-a cucerit de la primele pagini ale scenariului”, a declarat Pinar Deniz.

„Este un serial care te ține, realmente, cu sufletul la gură. Scenariul este plin de suprize și construit pornind de la adevăruri general umane, de la valori pe care eroii serialului se zbat să le scoată la lumina. Adevărul este ceea ce unește, mai presus de orice, personajele principale, iar iubirea capătă o forță uriașă în lupta pentru adevăr”, a spus  Kaan Urgancıoğlu.

Citește și: Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o” - wowbiz.ro

Citește și: Pare greu de crezut! Ce s-ar afla în camera sa de detenție și ce DETALII NEAȘTEPTATE AU IEȘIT ACUM LA IVEALĂ despre viața lui Vlad Băltățeanu din închisoare: "Unde se află acest băiat ai o..." - radio

Nu pierdeți, din 30 august, de miercuri până vineri, de la ora 20:00, serialul „Secrete de familie”, o istorie complicată despre adevăr, despre mistere bine păzite, despre sacrificiu și dragostea care prinde viață pe un adevărat câmp de lupta.

Mai multe detalii despre noul serial turcesc „Secrete de familie” vor fi furnizate, în perioada următoare, prin comunicate de presă şi informații pe toate proprietățile Dogan Media Internațional.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Daniel Buzdugan, mesaj sfâșietor la o lună de la moartea mamei sale. Prezentatorul trece prin momente grele: „Nu m-am obișnuit cu ideea că ai plecat."

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”

Pare greu de crezut! Ce s-ar afla în camera sa de detenție și ce DETALII NEAȘTEPTATE AU IEȘIT ACUM LA IVEALĂ despre viața lui Vlad Băltățeanu din închisoare: "Unde se află acest băiat ai o..."

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Horoscop luni, 12 octombrie 2026: Zodia care se confruntă cu emoții pueternice. Azi află dacă a fost acceptată la job-ul la care visează de multă vreme

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro