George Mihai, prezentatorul "ROventura", vacanță de vis în insulele grecești

George Mihai, prezentatorul
George Mihai, prezentatorul "ROventura", vacanță de vis în insulele grecești

"Avem deja o tradiție să dăm o fugă în Grecia măcar o săptămână"

George Mihai, prezentatorul emisiunii „ROventura”, și-a sărbătorit ziua de naștere alături de iubita sa, Daniela, în insulele grecești. Pentru al treilea an consecutiv miezul verii îi prinde pe cei doi îndrăgostiți pe insulele din Arhipelagul Cicladelor din însorita Grecie. Centrul spiritual al lumii antice grecești i-a cucerit iremediabil prin specificul lor arhitectural, cu străduțele înguste, casele cochete, tavernele autentice, apa cristalină a Marii Egee, de un albastru – turcoaz unic, plajele mici cu nisip fin și satele pitorești.   

Gazdă emisiunii „ROventura” ne-a oferit un scurt jurnal de călătorie pentru cei care se pregătesc de o binemeritată vacanță.

            „Călătoresc vreo 10 zile pe lună, prin țară, pentru filmări, apoi închei fiecare ediție <ROventura>, dar tot îmi rămâne timp să mă bucur de câte o vacanță, în adevăratul sens al cuvântului. Împreună cu iubita mea, Daniela, în fiecare vară, avem deja o tradiție să dăm o fugă în Grecia măcar o săptămână. Anul acesta ne-am reîntors câteva zile pe insula Paros și am avut bucuria să luăm la pas, zilnic, câte un alt sat, o altă plajă. Am vizitat Naoussa, un pitoresc fost sat pescăresc, capitală distracției, dar și a mâncării. Pentru pitoresc, atmosfera și mâncare, în Paros, va recomandăm satele Lefkes, Prodromos și Marpissa”, a spus George Mihai.

George Mihai si Daniela, doi iubitori ai călătoriilor și frumuseții naturale, au dezvăluit cele mai bune plaje și locuri pitorești, oferind astfel un ghid pentru aventurierii însetați de frumusețe.

“Plajele noastre preferate sunt Santa Maria, Ampelas, Livadia, Agia Irini și Kolimbithres, fiecare în parte unică și greu de încadrat într-o ierarhie. Într-una dintre zile am luat feribotul și am vizitat și insula vecină, Antiparos, cunoscută pentru plajele sale, pentru peisajele pitorești și pentru casă de vacanță pe care zice-se că ar avea-o aici nimeni altul decât Tom Hanks. Călătoria noastră a continuat către insula Milos și am fost cuceriți se satucele pescărești Klima, Mandrakia și Firopotamos. Am descoperit, alături de Daniela, că îmi plac la nebunie vacanțele în cuplu, dar cele active. Rătăcim kilometri în fiecare zi, pe străzi, într-o continuă căutare, care ne răsplătește cu descoperiri pe măsură. Ne-am bucurat de toate, împreună, și am strâns suficientă bucurie în suflete, până la următoarea călătorie”, a povestit George Mihai, unul dintre prezentatorii de la ROventura.

Citește și: Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…” - wowbiz.ro

Citește și: DOLIU CUMPLIT la Râșca. Mihaela Grădinariu, profesoara care a format generații și OMUL DE CULTURĂ care și-a dedicat viața poeziei, școlii și tradițiilor, A MURIT: "A pus suflet în tot ceea ce a făcut

Gurmand convins, George Mihai nu a ratat ocazia de a descoperi preparate culinare de excepție, specifice locurilor. Pentru îndrăgitul prezentator memorabile au rămas iepurele gătit cu roșii, la cuptor, din Lefkes, ardeii umpluți din Prodromos și de salata grecească din Marpissa.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Vlad Bălțățeanu a dezvăluit că nu își amintește să o fi ucis pe Valentina! Ce i-a mărturisit prietenului său: „A pus mâna pe coada de la mătură.”

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”

DOLIU CUMPLIT la Râșca. Mihaela Grădinariu, profesoara care a format generații și OMUL DE CULTURĂ care și-a dedicat viața poeziei, școlii și tradițiilor, A MURIT: "A pus suflet în tot ceea ce a făcut. A crezut în educație, în cultură, în credință și..."

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 10 octombrie 2026: Semnul zodiacal care primește bani în plus la salariu

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro