După 65 de ani de scenă, Elena Merișoreanu se confruntă cu câteva probleme de sănătate care o fac să ia o decizie cu privire la carieră.
Elena Merișoreanu este una dintre cele mai cunoscute și iubite artiste de muzică populară din țară. Cu o carieră de succes și 65 de ani pe scenă, interpreta a reușit să aducă zâmbetul pe buze tuturor celor care au ascultat-o. A reușit până acum să umple sălile de spectacol, iar evenimentele private au fost nelipsite din carieră.
Anunțul făcut de Elena Merișoreanu dupa 65 de ani pe scenă
Acum, în schimb, anumite probleme de sănătate o fac să ia o decizie. Într-un interviu pentru WOWbiz, artista a spus despre ce este vorba. “Mă retrag așa, încet!”, a spus ea. Elena Merișoreanu a recunoscut că are rotula ruptă, iar acest lucru schimbă situația problemei și trebuie să ajungă la operație. A avut multe cântări până acum, însă încearcă să le mai rărească. Nu vrea să renunțe brusc la carieră, însă este de părere că a obosit.
“Cu genunchii sunt bine, dar din păcate am rotula ruptă. Eu numai la picioare am treabă. Tot acasă am căzut. Acum stau așa, dar până la urmă trebuie să mă operez. Am avut cântări foarte multe. Am venit de la Chișinău, m-am oprit la Piatra Neamț. Am foarte multe evenimente, dar le cam răresc. Sinceră să fiu…am cam obosit.”, a mai spus artista. Familia este cea care o ține mereu în formă, iar nepoții și strănepoții sunt cei care îi aduc bucurie. „Mă ține familia. Am patru nepoți, doi strănepoți, cea mai mare bucurie e să stau lângă ei.”, a mărturisit Elena Merișoreanu.
Care este cel mai mare regret al artistei
În luna mai, într-un interviu pentru spynews.ro, Elena Merișoreanu a mărturisit care este cel mai mare regret al ei. Ceva o face și acum să se gândească la asta. „Cel mai mare regret al meu, știi care e? Că am plecat prea mică de acasă și nu m-am bucurat de părinții mei, care erau extraordinari. Atât munceau și atât de buni erau și omenoși cu toată lumea. La țară, pe vremuri, oamenii se aveau bine, acum parcă s-au înrăit. Banul i-a dezumanizat, puterea după pământ, după avere. Nu mai sunt oamenii pe care îi știu eu când eram copil la țară. În momentul în care nu i-am mai avut pe niciunul, mi-am dat seama că totul e cenușiu când mă duc la țară, nu mai e ce-a fost.”, a spus artista.