8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie

8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie
8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie

Mai sunt câteva zile până la 1 iunie, așa că iată cu ce cadouri interactive poți să îți surprinzi copilul.

Câteva zile ne mai despart de 1 iunie, iar cei mici sunt extrem de entuziasmați pentru faptul că au o zi în care sunt sărbătoriți și toată atenția se îndreaptă spre ei. De la petreceri organizate, la muzică, dans, aer liber și activități, până la mâncare delicioasă și cadouri, toate acestea sunt pregătite în detaliu pentru ei, așa că nu trebuie să uiți în această zi de un cadou interactiv pe care să-l faci celui mic și care să îl bucure.

Alegerea unui articol întotdeauna stârnește bucurie, însă la fel de potrivită trebuie să fie și varianta de cadoul pe care o alegi pentru cel mic, în funcție de vârstă și de preferințele sale.

Carte de povești personalizată

Citește și: 5 idei de preparate delicioase pentru copii, la petrecerea de 1 iunie

8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie
8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie[Sursa foto: freepik]

Citește și: 7 activități pe care să le faci alături de copilul tău, de 1 iunie

Un prim cadou interactiv pe care poți să îl oferi este o carte de povești personalizată, cu numele acestuia, în care el este eroul principal. Acest lucru va încuraja cu siguranță să afle cât mai repede povestea și să facă parte din propria lor aventură. Acest lucru le va oferi și dorința de a citi mai mult și de a fi parte și din alte povești magice.

O trusă de artizanat

Trusele de artizanat sunt perfecte pentru cei mici, mai ales dacă vor să realizeze ceva frumos cu propriile mâini. Dacă își doresc să realizeze bijuterii, lumânări sau un obiect cu care să decoreze casa, aceste kituri îi ajută să dezvolte noi abilități și să petreacă timp de calitate exprimându-și dorințele și ideile, însă la fel de bine îi puteți învăța ce înseamnă munca în echipă, dacă tu te oferi să-i dai o mână de ajutor.

Jucăriile de pluș

8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie
8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie[Sursa foto: freepik]

Jucăriile de pluș cu siguranță vor fi întotdeauna preferatele celor mici, indiferent de vârstă, iar un animal moale, drăgălaș, cu o caracteristică interactivă îi va bucura și îi va face să aibă o amintire frumoasă.

Un puzzle cu tematică din natură

Un puzzle cu tematică din natură este o idee excelentă pentru a învăța noi lucruri care îl înconjoară și cum să aibă grijă de mediu.

Un peisaj drăguț, subtil, îi va oferi liniștea de care are nevoie în momentul în care alege cu grijă piesele de puzzle.

O lumină de noapte LED sub formă de personajul principal

8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie
8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie[Sursa foto: freepik]

O altă variantă de cadou excelentă pentru cei mici este lumina de noapte LED, într-o formă de animal sau personaj preferat, care să îl ajute să își depășească frica de întuneric.

Există numeroase modele prin care puteți să-i atrageți atenția, iar unele dintre ele oferă și sunete pentru relaxare și pentru a face ora de culcare cât mai confortabilă.

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

O brățară personalizată cu numele sau inițialele copilului

Dacă vă doriți să aibă parte de un cadou de care să se bucure mult timp, atunci puteți să optați pentru o brățară personalizată cu numele sau inițialele copilului, fiind un cadou atent, semnificativ și elegant, care îl va face să îl poarte de fiecare dată cu mare atenție.

Piese de construit

Un alt cadou perfect pentru cel mic poate fi legat de construcție, fie că este vorba de un set de blocuri de lemn sau plăci magnetice. Aceste seturi le permite copiilor să creeze orice își imaginează și să își stimuleze creativitatea.

Un set de rechizite pentru micii pictori

8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie
8 idei de cadouri interactive pentru copii, de 1 iunie[Sursa foto: freepik]

Cei mici care preferă arta, atunci un set de rechizite artistice va fi pe placul lor, iar aici puteți să includeți markere colorate, pânze, creioane colorate și un caiet de schițe. Toate ideile celui mică acum au șansa să fie aduse la viață, așa că este un cadou minunat prin care îi puteți bucura. Acestea sunt doar câteva idei interactive de cadouri din care puteți alege pentru cel mic, iar timpul liber pe care îl petrece în fața televizorului sau gadgeturilor poate fi acum înlocuit într-un mod distractiv și educativ.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum să organizezi o petrecere de succes pentru ziua copilului tău? TOP 6 sfaturi

Salman Khan, declarații controversate: ”Voi avea un copil într-o bună zi, curând!”

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

Cum au fost surprinsi Hayden Panatierre si fostul ei iubit cu o zi inainte de moartea actritei. Brian Hickerson, acuzat de agresiune

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro