7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025

7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025
7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025

Manichiura este extrem de importantă, mai ales în sezonul evenimentelor, festivalurilor și petrecerilor, așa că iată 7 modele pentru luna iunie.

Vara este momentul evenimentelor de orice fel, de la petreceri, până la nunți, festivaluri, evenimente de familie, așa că toate detaliile cu privire la ținută, păr și unghii sunt alese în detaliu. Nu uităm nici de vacanțele în care urmează să mergem, iar în funcție de fiecare eveniment din viața noastră, doamnele și domnișoarele au grijă întotdeauna să pună la punct și un aspect foarte important, manichiura. Prima lună de vară vine cu câteva tendințe cu privire la culorile de pe unghii, așa că dacă îți dorești și tu să fii în pas cu moda, iată combinațiile pe care le poți realiza sau culorile de care ai nevoie. Luna iunie este despre îndrăzneală, texturi neașteptate și modele jucăușe așa că acum este momentul să vii cu un strat de originalitate.

Unghii galbene cu sclipici și lămâi

Citește și: 5 lucruri pe care să le faci într-un weekend de iunie

7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025
7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025[Sursa foto: freepik]

Citește și: 7 culori de vară pe care să le combini în articolele vestimentare alături de culoarea verde

Această variantă de manichiură cu siguranță va fi pe placul multor doamne și domnișoare, perfectă pentru vacanță, pentru mare, locuri exotice și natură, acolo unde vă doriți să vă potriviți cu peisajul.

Optați pentru unghii galbene, cu sclipici și lămâi desenate, deoarece nimic altceva nu strigă a vară mai mult decât aceste lămâi răcoritoare, care acum pot fi regăsite și pe unghii, nu doar în pahar.

Portocaliu neon

O altă variantă de unghii pentru vacanțe și evenimente sunt unghiile în portocaliu neon, prin care vei reuși să îmbrățișezi o explozie de căldură de vară. Desenează și câteva flori de portocal, în câteva nuanțe de portocaliu, iar designul te va ajuta să adaugi o notă însorită și veselă oricărei ținute pe care urmează să o porți.

Unghii colorate

7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025
7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025[Sursa foto: freepik]

Unghiile colorate îți vor lumina orice look, așa că optează pentru un model jucăuș și îndrăzneț, cu fiecare unghie într-o culoare. Adaugă roz, galben, mov, portocaliu și bleu, iar acum, indiferent care va fi ținuta, vei fi sigură că și manichiura se potrivește cu ea. Este o manichiură perfectă mai ales pentru perioada petrecerilor și festivalurilor, de la care nu îți dorești să treci neobservată.

Roz deschis

Dacă ai mai multe petreceri de seară, care necesită rochii elegante și ținute oficiale, atunci optează pentru variante de roz deschis, care îți vor oferi un strop de rafinament de care ai nevoie. De asemenea, optează pentru un model scurt, iar dacă îți dorești un strop de creativitate pe ele, adaugă și câteva linii albe.

Albastru

7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025
7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025[Sursa foto: freepik]

Citește și: Este cod roșu de viscol! Rafale de peste 120 km/h și vizibilitate zero în zonele montane- kanald.ro

Citește și: Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea- stirilekanald.ro

Dacă marea se află pe lista de vacanță în această lună, atunci optează pentru un albastru deschis, care să se potrivească cu apa și cu ținutele deschise pe care alegi să le porți la plajă. Îmbină eleganța și rafinamentul cu un strop de notă jucăușă și adaugă și câteva dungi albe dacă îți dorești să ieși din anonimat.

Unghii cu fructe

O altă variantă de unghii pentru prima lună de vară sunt unghiile pe care le pictezi cu fructele de sezon. Cireșe, pepene, căpșuni, zmeură, ananas, toate acestea se vor potrivi la ținutele jucăușe pe care le alegi și vei aduce vara mai aproape de tine, indiferent de evenimentul la care participi sau de ținuta pe care o porți.

Roz cu galben

7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025
7 modele de manichiură pentru luna iunie, 2025[Sursa foto: freepik]

Pentru o combinație la fel de jucăușă, optează pentru unghii în culori galbene, cu dungi roz, adăugând câteva vârtejuri în formă de inimă pe ele. Culorile neon sunt perfecte pentru această perioadă, așa că nu ezita să le folosești. Acestea sunt doar câteva combinații care te vor ajuta să ieși din anonimat în această vară, iar dacă ești o fire petrecăreață, care iubește întotdeauna să fie în centrul atenției și nu se dă în lături de adăugat culori îndrăznețe, acum este momentul să o faci.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

7 culori de vară pe care să le combini în articolele vestimentare alături de culoarea verde

TEST: Cât de darnic ești? Răspunde doar la aceste întrebări!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

CINE ESTE PERSOANA care face dezvăluiri sfâșietoare despre Ion Drăgan? Au vorbit cu puțin timp înainte ca artistul să moară... iar acum rupe tăcerea: "Mi-a mărturisit că...". Ca să nu existe loc de interpretări, momentul CONVERSAȚIEI a fost făcut public

Cum este artista Anna Lesko ca mamă și ce spune despre creșterea fiului ei. Îi face toate poftele sau este exigentă? “Dacă ești mult prea blândă și treci cu vederea, nu o să iasă un bărbat „călit”.

Andreea Mantea anunță numele primului finalist din „Casa iubirii”! Aflați cine va intra în marea finală în ediția de duminică, 28 decembrie, difuzată de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit cunoscutul om de afaceri gălățean, Corneliu Istrate


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies