„Zici că nu există telepatie, dar eu de atunci cred în așa ceva. I-a spus că o doare foarte tare ochiul.” Irina Loghin, mărturisiri neașteptate despre decesul Ilenei Sărăroiu

„Zici că nu există telepatie, dar eu de atunci cred în așa ceva. I-a spus că o doare foarte tare ochiul.” Irina Loghin, mărturisiri neașteptate despre decesul Ilenei Sărăroiu

Irina Loghin a vorbit despre momentul în care buna sa prietenă, Ileana Sărăroiu, s-a stins din viață.

Pe Irina Loghin și Ileana Sărăroiu le-a legat o frumoasă prietenie, până în anul 1979, atunci când interpreta de muzică ușoară s-a stins din viață, la vârsta de numai 42 de ani, lăsând în urma sa o durere de nedescris în sufletul familiei, dar și în al Irinei Loghin, care a fost profund afectată de această tragedie.

În cadrul unui interviu acordat lui Dan Negru, Irina Loghin a vorbit despre buna sa prietenă și a povestit despre momentul în care aceasta s-a stins din viață.

Irina Loghin, despre decesul Ilenei Sărăroiu

Citește și: „Veneam de la cântare, mă apucam de spălat rufe. Eram și cu cazanul cu scutece de fiert și spălam pe jos.” Irina Loghin, despre cum a reușit să se împartă între familie și carieră

Irina Loghin și Ileana Sărăroiu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Mama nu s-a lăsat cu capul gol niciodată, nici măcar în fața fraților mei. Era haioasă și era foarte modestă.” Irina Loghin, mărturisiri emoționante despre mama sa! Ce a moștenit de la ea?

Între cele două interprete exista o prietenie strânsă, iar folclorista mărturisește că vorbea cu regretata sa prietenă în fiecare dimineață. Cu toate acestea, în ziua în care s-a stins din viață, Ileana Sărăroiu a acuzat dureri la nivelul ochiului, urmând ulterior să-și găsească sfârșitul pe o scenă din Călărași, în timpul unui eveniment la care participa.

În acel moment, Irina Loghin povestește cum a avut parte de senzația de telepatie cu Ileana Sărăroiu, la rândul său acuzând senzații de rău în timpul unui eveniment.

Citește și: Surpriza pe care fetele i-au pregătit-o lui Ahmed de ziua lui, în Casa Iubirii: „Acum m-am emoționat și mă ia cu tremurat”- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

« Ce păcat că s-a dus! Era cea mai bună colegă și cea mai bună prietenă a mea. La 42 de ani s-a dus. A avut ceva congenital și a murit la o nuntă, din păcate, lângă Călărași, într-o comună acolo. Ea când a plecat la nuntă, noi vorbeam mereu, și de dimineață mă întreabă unde mă duc. I-am spus că merg pe lângă Brăila. Zice: „Eu mă duc la Călărași, dar nu știu ce am la ochi. Am senzația că mă înțeapă ceva în pupila ochiului.” I-am spus că poate a tras-o curentul. Zice: „Nu că s-a uitat Mircea. Dar merg, mă duc, la ora 21 trebuie să fiu acolo.” Era căsătorită cu Mircea, cu antrenorul. Ea s-a dus și să vezi telepatia. Zici că nu există telepatie, dar eu de atunci cred în așa ceva. La ora 3 dimineața eu cântam pe scenă și la ora 3 Ileana s-a stins. Ea a cântat. În drum spre Călărași s-a oprit la Slobozia, avea o nepoată. I-a spus că o doare foarte tare ochiul. S-a dus la nuntă. Primul program l-a făcut bine, al doilea program, soțul său era la stația de amplificare, o vedea pe scenă. El o urmărea tot timpul și a văzut că era ceva în neregulă. La un moment dat, în momentul în care i s-a făcut rău, trecea socrul prin fața scenei. Ea i-a făcut socrului semn, să vină repede pe scenă. A venit socrul pe scenă și a prins-o căzând. Au luat-o, au dus-o într-o cameră acolo, s-a dus socul și a întrebat dacă e vreun medic pe acolo. A zis că nu, a luat-o soțul, a urcat-o în mașină și a plecat la Călărași. Până la Călărași erau vreo 30 de km. Pe drum s-a stins. La ora 3 eu eram pe scenă, m-am trezit cu broboane de transpirație pe față. Acordeonistul era lângă mine, m-a văzut și i-am zis să mă țină că mă prăbușesc. Am întrerupt, m-au scos de pe scenă. Am simțit ce sper că nu o să mai simt în viața mea, o presiune în tot capul. Nu am putut să mai cânt .», a povestit Irina Loghin.

Irina Loghin [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Surpriza a fost ca din 500 de fete să ajung în ultimele 10 la preselecții!” Cum și-a început Simona Gherghe cariera în televiziune?

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

VIDEO Gerard Piqué, surprins la finala Cupei Mondiale din 2026, în mijlocul spectacolului Shakirei. CE S-A ÎNTÂMPLAT când camerele s-au oprit asupra lui? Cei care au văzut imaginile NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ

Dosarul morții regretatei artiste Mădălinei Manole ar putea fi redeschis, la 16 ani de la tragedie! Noi dovezi vor fi depuse în instanță 

Horoscop marți, 21 iulie 2026: Semnul zodiacal care ar putea să fie cerut în căsătorie într-un moment în care nu se aștepta

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro