„Vreau să fiu doar cu tine.” Ce mesaj i-a transmis Simina Loica lui Alexandru Bobicioiu

Ce mesaj i-a transmis Simina Loica lui Alexandru Bobicioiu

Simina Loica este în culmea fericirii, de când a decis să înceapă o relație cu Alexandru Bobicioiu. Cu toate că la începutul relației lor lucrurile nu au fost roz, între timp totul a reușit să se așeze, iar iubirea dintre cei doi este mai puternică pe zi ce trece.

Cei doi și-au obișnuit fanii cu declarațiile de dragoste din mediul online, iar în urmă cu puțin timp, Simina Loica a fost cea care și-a exprimat sentimentele pentru iubitul său printr-un mesaj romantic postat pe pagina ei personală de Instagram.

Simina Loica și Alex Bobicioiu sunt foarte îndrăgostiți unul de celălalt, iar de fiecare dată când au ocazia, nu ezită să arate acest lucru.

Citește și: „Nu avem de ce să continuăm cearta.” Alex Zănoagă și Alexandru Bobicioiu au făcut pace, după ce au avut un conflict de lungă durată

Ce mesaj i-a transmis Simina Loica lui Alexandru Bobicioiu

Înainte să formeze un cuplu, cei doi au trecut prin lucruri mai puțin plăcute, dar în momentul de față și-au găsit pacea și fericirea. Simina Loica și-a ascultat inima, în momentul în care a început o relație cu Alexandru Bobicioiu, deoarece a fost prietenul fostului său soț.

Cei doi le arată urmăritorilor de fiecare dată când au ocazia cât de mult înseamnă unul pentru celălalt și cât de fericiți sunt împreună. Mesajele pe care le postează pe rețelele de socializare, sunt dovadă că au trecut peste certuri și neînțelegeri.

Ce mesaj i-a transmis Simina Loica lui Alexandru Bobicioiu [Sursa foto: Instagram]

Citește și: „Vrem să ne unim în fața Domnului.” Simina Loica și Alex Bobicioiu vor să facă pasul cel mare

Simina Loica, mesaj emoționant pentru Alex Bobicioiu

Simina Loica a postat pe rețelele de socializare, în urmă cu puțin timp, un mesaj pentru Alexandru Bobicioiu, unde își exprimă liber tot ceea ce simte și a recunoscut că vrea să fie doar cu el mereu.

„Tot ce vreau e să stau cu capul pe pieptul tău, să îți ascult bătăile inimii, să adorm cu tine. Vreau să fiu cu tine și doar cu tine.”, a fost mesajul pe care Simina Loica l-a postat în mediul online pentru Alex Bobicioiu.

Alexandru Bobicioiu i-a oferit un răspuns brunetei, la fel de romantic, deoarece i-a spus faptul că o iubește, în fața tuturor fanilor săi.

„Te iubesc”, a fost replica lui Alex Bobicioiu.

Citește și: Calendar ortodox sâmbătă, 12 septembrie 2026: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Avtonom. Ce rugăciune se rostește în această zi- kanald.ro

Citește și: Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului- stirilekanald.ro

În momentul actual, cei doi se iubesc foarte mult și au planuri foarte mari de viitor. Se înțeleg foarte bine și își doresc ca lucrurile să meargă în direcția bună. 

Ce mesaj i-a transmis Simina Loica lui Alexandru Bobicioiu [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Simina Loica, nemulțumită de pensia alimentară pe care Alex Zănoagă o plătește fiului lor. “Pensia alimentară este foarte mică.”

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Reacția fostei soacre a Siminei Loica, după divorțul fiului ei. Care este părerea Mihaelei Zănoagă

Laura Cosoi, anunț surpriză la doar câteva săptămâni după ce a născut

Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”

Unde a fost, de fapt, găsit mort generalul Dorin Ioniţă şi DE CE A ALES tocmai acest loc? INFORMAȚIILE APĂRUTE ACUM schimbă imaginea ultimelor sale ore: "În proximitatea acestuia a fost..."

Yurdaer Okur, actorul care joacă rolul Serhan Soysalan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație alături de cea mai importantă și iubită femeie din viața sa

Horoscop marți, 15 septembrie 2026: Un semn zodiacal intră în posesia unei moșteniri care îi va transforma radical viața

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro