Vladimir Putin a ordonat punerea în alertă a forţelor nucleare: "Declaraţii agresive cu privire la ţara noastră"

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei

Vladimir Putin a reuşit să şocheze toată planeta după ce a ordonat punerea în alertă a forţelor nucleare.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat comandamentului său militar să pună în alertă maximă forțele de descurajare ale Rusiei- o referire la unitățile care includ arme nucleare, invocând declarații agresive ale liderilor NATO și sancțiuni economice "ilegale", susţine el" împotriva Moscovei, potrivit Reuters.

Citeste si: Volodimir Zelenski refuză să negocieze pacea la Minsk! "Orice alt oraș ne este potrivit într-o țară de pe teritoriul căreia nu zboară rachete"

Punerea în alertă a forțelor nucleare înseamnă că soldații rușii din centrele nucleare trebuie să fie mereu la posturi, să fie mereu pregătiți să activeze focoasele nucleare în momentul în care li se va ordona acest lucru.

Citeste si: Sancțiune nimicitoare din partea Occidentului aplicată Rusia începând din această noapte: "Ce face el, de fapt, este să distrugă viitorul propriei ţări”

„După cum vedeți, nu numai țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică- mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine-, dar și oficialii de vârf ai țărilor NATO își permit să facă declarații agresive cu cu privire la țara noastră”, a declarat Vladimir Putin, duminică, la televiziunea de stat.

Ce înseamnă punerea în alertă a forțelor nucleare. „Putin arată pumnul"

„Forţele de descurajare ale Rusiei sunt nucleare, în primul rând. Dar (în cazul Rusiei) ele sunt tot timpul în alertă. Asta e starea lor normală”, a declarat pentru digi24.ro istoricul Armand Goşu, specialist în spaţiul ex-sovietic. „Dar are valoare ca ameninţare. Asta e important: Putin arată pumnul”, a adăugat Armand Goşu.

Vladimir Putin a avertizat celelalte state, în urmă cu puţin timp, să nu intervină în operaţiunea care este în desfăşurare, în acest moment, în Ucraina spunând că ar putea duce la „consecințe pe care nu le-au mai văzut”, potrivit publicaţiei The Guardian.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce legătură este între Radu Ciucă și Andreea Popescu. Declarațiile lui după ce au fost surprinși împreună: “Nu e nimic senzațional.”

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă

MESAJE PENTRU PRIMA ZI DE ȘCOALĂ. Ce urări le poți trimite elevilor, părinților și profesorilor pentru a marca începutul anului școlar 2026-2027: „Să te bucuri de fiecare clipă și să pășești cu entuziasm pe drumul cunoașterii. Mult succes la învățătură!”

Ea este cea mai importantă și iubită femeie din viața renumitului actor Tayanç Ayaydın, care joacă rolul Güven, tatăl lui Yaman, în serialul Inimă rebelă

Rezumat episodul 128 „O dragoste”, difuzat miercuri, 2 septembrie 2026, la Kanal D: Asil îi spune lui Elif că nu se va mai căsători cu ea

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro