Ce se întâmplă cu Viorica de la Clejani, la câteva zile după ce fiul său a fost internat la Psihiatrie.
Pentru Viorica de la Clejan i, Paștele de anul acesta a găsit-o cu sufletul sfâșiat de durere, după ce fiul său a fost internat de urgență la Psihiatrie. Zilele trecute, Fulgy a amenințat că aruncă blocul în aer în care locuiește, iar autoritățile au fost nevoite să intervină de urgență.
Soția lui Ioniță de la Clejani suferă enorm din cauza problemelor cu care se confruntă fiul său, iar în ultimul videoclip postat pe Tik Tok, aceasta a anunțat că nu poate merge la biserică și că acest Paște este cu adevărat unul extrem de
Artista se teme să dea ochii cu alte persoane după tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă în familia sa, așa că preferă să stea acasă în liniște și să se roage pentru ca familia sa să fie mai bine.
„Doamne Dumnezeul meu, să mă ierți, în seara asta n-o să mă duc la biserică. Te port în suflet Dumnezeul meu mare, știu că ai grijă de mine și de familia mea.
n-am cum să pot intra să fiu o falsă în biserică, să nu pot să mă privesc cu oamenii ochi în ochi, simt energia aia negativă și prefer să stau acasă. Deci anul acesta am spus, Paștele acesta este trist pentru mine. Nu, deci nu pot să simt nimic, n-am cum să fiu bucuroasă. Să aveți voi Paște binecuvântat și luminat, eu n-am, asta este, dacă trebuie să fie așa, știe El Dumnezeu de ce e așa, că din cauza asta eu nu mă duc la biserică să mă întâlnesc cu oameni, să ne privim ochi în ochi, nu, frate, fug
de energie negativă ca de Satana, Doamne ajută”, a spus Viorica pe contul său de Tik Tok .
Viorica de la Clejani a anunțat că vrea să se pocăiască
Viorica și Ioniță de la Clejani[Sursa foto: Facebook]
De altfel, zilele trecute Viorica de la Clejani a anunțat că intenționează să se pocăiască și că nu înțelege de ce familia sa se confruntă cu atât de multe probleme în ultima perioadă.
„Stăteam așa și mă gândeam că e miercuri. Mâine e joi, poimâine e vineri, sâmbătă, duminică e Paștele.
Eu stau aici, la mine în bucătărie și în fața mea am mașini și o biserică. Și mereu mă cert cu Dumnezeu și îl întreb de ce. De ce? Am fost astăzi să-l văd pe Fulgy, dar nu l-am văzut. Așa frumos îmi vorbea personalul despre el. Că e un copil așa... privirea aia lui de copil cuminte, calm. N-am apucat să-l văd pentru că dormea. Mi-am dat seama că e sub efectul tratamentului și asta mă bucură foarte mult că doarme, că el nu mai dormea în ultima perioadă.
Stăteam așa și mă gândeam: "Cred că o să mă pocăiesc. Eu nu mai vreau să fiu creștin ortodox." Ce fac eu de Paște singură? Nu mi-am luat nici cântare ca să zici că mai uit, că sunt înconjurată de oameni, de prieteni. Nu-mi arde fraților de nimic. Nu vreau să fac cozonac, nici ouă nu vreau să fac. Cel mai mult pe mine mă macină faptul că eu n-am vorbit cu el.
Două luni de zile a putut Dumnezeu să intre dracu în mine. M-am lepădat de Dumnezeu și am intrat cu Satana și i-am spus copilului, te încredințez mâine în Dumnezeu, eu mă lepăd de tine. Fulgy este ochii mei și viața mea. M-am luat după lume, m-am lăsat influențată. Când am ascultat medicii să vorbesc cum trebuie, am făcut eu pe aia vitează, de ce faci mă așa, ia să vezi când vii acasă, să vezi ce te internezi. Și atâta mi-a trebuit. Pentru că cuvântul ăsta internare, pentru el e o traumă. V-am mai spus eu. Nu sunt terapeuți, prea mulți doctori de performanță pentru chestia asta, pentru adicție, pentru toxicomani, pentru boli psihice și așa mai departe. Este foarte greu, pentru că trebuie să investești în spitale. Afară sunt clinici care sunt super performante, dar costă enorm. N-ai cum să ai 20.000 de euro pe lună să plătești. Stau și mă gândesc și mi-e frică. Bă, nu știu dacă... Nu știu de ce simt nevoia asta să mă descarc. Eu comentariile oprite că așa m-au învățat pe mine oamenii de știință, ia-ți o energie frumoasă și lasă-i în pace”, a fost mesajul transmis de Viorica de la Clejani, pe pagina sa de TikTok.