VIDEO Moldo s-a declarat într-o cunoaștere cu Iasmina. Tânărul a făcut pasul spre brunetă, vizibil emoționat. „Parcă o iau de nevastă și mă cere ea.”

VIDEO Moldo s-a declarat într-o cunoaștere cu Iasmina. Tânărul a făcut pasul spre brunetă, vizibil emoționat. „Parcă o iau de nevastă și mă cere ea.”

Moldo și Iasmina s-au declarat într-o cunoaștere, iar aceștia au fost aplaudați de toată casa.

Cu multe emoții, gânduri și priviri, Iasmina și Moldo au încercat să găsească cuvintele potrivite pentru a se declara într-o cunoaștere, deoarece nu știu nimic unul despre celălalt.

Andreea Mantea: Eu te-am înțeles și stăteam acolo cu sufletul la gură, uite-l pe Moldo! Tremurai, aveai emoții, te-a luat gândul. E normal.

Moldo: Da, da.

Andreea Mantea: Și ea la fel. Dar e normal. Sunteți sau nu într-o cunoaștere? Sau a fost doar un moment?

Moldo: Referitor la cunoaștere, sunt de părere că am fost într-o cunoaștere cu Iasmina în care a pălit în casă, am cunoscut-o, am văzut la ea anumite chestii.

Dacă ne bazăm pe ceea ce înseamnă cunoaștere în emisiune, da. Asta i-am transmis eu ei, că îmi doresc să cunosc și lucruri despre ea, eu nu știu nimic în mare parte despre ea, ea nu știe despre mine. Dacă stăm să ne bazăm pe ce înseamnă cunoaștere aici în casă.

Andreea Mantea: Cum?

Iasmina: A zis da.

Moldo: Da.

Andreea Mantea: Da, ce?

Moldo: Vreți să spun că da, sunt într-o cunoaștere cu ea? Da! Parcă o iau de nevastă și mă cere ea.

Andreea Mantea: Da, ești într-o cunoaștere cu Iasmina? Eu nu am înțeles. Voi ați înțeles?

Ionuța: Nu.

Criss: Spune, Moldo, ce e atât de greu? Spune: „Da, sunt într-o cunoaștere cu Iasmina.”

Moldo s-a declarat într-o cunoaștere cu Iasmina

Citește și: VIDEO Manuela vorbește despre interacțiunile lui Dorobanțu cu celelalte fete din casă. Ce și-ar fi dorit tânăra, de fapt. „Nu mă atrage deloc, din contră, nu mă mișcă.”

Fete Casa Iubirii [Sursa foto: Captură Video]

Citește și: VIDEO Veronica din Casa Iubirii crede despre Iasmina că este neasumată cu privire la ce spune despre Moldo. „Eu știu că spun ce gândesc și am spus destul de clar cum stau lucrurile între mine și el.”

Citește și: Rezumat episodul 51 „Ai nimănui”, difuzat în 8 iunie 2026 la Kanal D: Azize și Devran devin părinți- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Moldo a reușit să facă pasul spre Iasmina, în aplauzele casei, spunând, totodată, și cum s-a simțit la întâlnirea cu tânăra, fiind doar ei doi.

Moldo: Da, îmi doresc să fiu într-o cunoaștere cu Iasmina.

Criss: Sunt, că așa și ea își dorește.

Moldo: Nici așa nu e bine, nici așa?

Andreea Mantea: Ce ai simțit acolo?

Moldo: M-am simțit foarte bine. Am fost emoționat. Nu eram obișnuit să am interacțiuni de genul cu Iasmina, pentru că au fost camerele și locul unde am fost doar noi doi. A fost foarte frumos, m-am simțit foarte bine. Am încercat să îi transmit anumite chestii pe care am crezut eu că ar fi avut nevoie să le audă și sper că m-am făcut înțeles.

Fete Casa Iubirii [Sursa foto: Captură Video]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Manuela vorbește despre interacțiunile lui Dorobanțu cu celelalte fete din casă. Ce și-ar fi dorit tânăra, de fapt. „Nu mă atrage deloc, din contră, nu mă mișcă.”

Apariția care a emoționat Marea Britanie! Kate Middleton și Regele Charles, reuniți pentru o cauză care le-a schimbat viața.

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

Puya ȘI-A ANUNȚAT RETRAGEREA din muzică. Ce l-a determinat să ia această DECIZIE RADICALĂ? Fanii s-au întristat când au auzit motivul: "Nu vreau să..."

La aproape 7 luni de la moartea Sarei, fetița de doi ani care și-a pierdut viața în urma unei intervenții la o clinică stomatologică din București, părinții copilului lansează noi acuzații grave

Horoscop marți, 9 iunie 2026: Semnul zodiacal care se lovește de refuzul celor apropiați când le cere ajutorul într-o problemă personală

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro