Andreea Popescu Cojoc a fost sinceră despre un lucru extrem de dureros din viața ei.
Andreea Popescu Cojoc, fostă dansatoare, iar în prezent creatoare de conținut, a reușit să își reinventeze viața. Profesional pare să îi meargă foarte bine, iar personal are o căsnicie fericită, din care s-au născut și trei copii.
Andreea Popescu Cojoc, despre momentul în care și-a văzut tatăl cum se stinge pe un pat de spital
Citește și: Andreea Popescu trece prin momente grele după nașterea celui de-al doilea copil: “Nu am fost deloc bine”
Invitată în cadrul emisiunii În Oglindă, Andreea a fost sinceră cu multe aspecte, chiar și din cele care au reușit să îi umbrească viața, în spatele zâmbetului său. Aceasta a povestit cum și-a văzut tatăl că se sfârșește pe un pat de spital având cancer de pancreas.
Andreea Popescu Cojoc: Tata, într-un an, maximum… și că se rezolvă, că se scoate pancreasul, că operăm, că insulină, că nu știu ce. Și cumva ne-am dus cu ideea că este bine. Am conștientizat eu că el este mai grav în momentul în care a fost internat, pentru că el locuia la Vâlcea. Era recăsătorit acolo și avea o funcție destul de mare. A căzut din picioare, a fost internat și m-am dus la el să-l văd.
Mihai Ghiță: Dar știa? Era conștient?
Andreea Popescu Cojoc: Nu cred că era conștient că o să moară. Cred că era o inconștiență pozitivă, că merge înainte și că o să treacă. Ceea ce este bine, să ai o stare pozitivă și un gând bun. Dar era atât de bun, încât nu făcea un efort să își schimbe regimul, stilul de viață. Cel mai greu moment a fost când am fost sunată de fratele meu că tatăl meu vine de urgență la spital, în București, la Floreasca. Era aproape inconștient. Când am ajuns la Floreasca, l-am văzut într-un salon. Țin minte și acum: era pe un pat pe roți și se uita cumva prin mine. Vorbea cu cineva și spunea: „Plecați de la mine de aici, urâților, ați venit să mă luați.” În momentul acela eu nu conștientizam. Știam că există diavol, că există Dumnezeu, dar nu înțelegeam foarte bine ce se întâmplă. Delira, ca să zic așa, pe înțelesul popular, dar vorbea cu cineva foarte clar. Voma încontinuu, era foarte, foarte rău. La ora 2:00 noaptea l-au intubat și l-au băgat într-o stare de comă. Aproape o lună de zile, eu, fratele meu, soția lui de atunci stăteam cu rândul. Făceam ture și intram la terapie intensivă. Îl masam, pentru că slăbise enorm, nu mai mergea, iar musculatura îi era foarte afectată. Stăteam lângă el, îi puneam radio, vorbeam cu el. Am chemat și preotul să-i citească rugăciuni și făceam tot ce puteam.