Vești proaste despre pensii! Milioane de români vor fi afectați!

Vești proaste despre pensii! Milioane de români vor fi afectați!

Consilierul Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov, detonează bomba despre banii care au mers la fondurile de pensii private.

Acesta susţine că banii românilor, care au contribuit la fondurile de pensii private, s-au devalorizat,

"Investitorii în România sunt producătorii faimoşi de maşini de la Piteşti şi Craiova, chiar şi cei de la Slatina de cauciucuri şi în toată ţara sunt astfel de investitori, în momentul în care ai în administrare- în administrare, nu un investitor, adică nu a venit cu bani de acasă- aceste şapte companii de care spuneţi dvs, care vezi Doamne, ne sperie că pleacă, nu sunt investitori. Ei sunt administratori ai unor fonduri publice de pensii şi am să vă explic cu datele lor. Au administrat anul trecut zece miliarde de euro, banii aceştia din contribuţii ai românilor în ultimii doi ani, conform datelor lor, au avut un randament al acestor bani de 2,14 la sută, putem să spunem 2,2 în condiţiile în care anul trecut inflaţia a fost de 3,2.

Deci ei au produs 2,2 la sută în ultimii doi ani de zile pentru toţi banii administraţi, 2,2 la sută, în condiţiile în care inflaţia a fost de 3,2 şi în condiţiile în care astăzi la doi, trei respectiv cinci ani, statul emite titluri de stat cu patru, 4,5 şi cinci la sută", a spus Vâlcov, luni seară, la TVR.

Citeste si: 6 simptome ale CANCERULUI DE COLON pe care nu trebuie să le ignori

Citeste si: Cancerul de colon şi tumora rectală: INTERVIU cu un medic chirurg. Care sunt diferențele și cauzele

El a adăugat că puterea de cumpărare a banilor contributorilor la aceste fonduri a scăzut.

Consilierul primului ministru a adăugat că "este o minciună totală" afirmaţia conform căreia fondurile private de pensii au cele mai mari randamente din România, el susţinând că randamentele acestora sunt "la jumătate faţă de titlurile de stat".

"Dar pentru cele şapte companii randamentul a fost anul trecut de 49 la sută. Cu alte cuvinte, ele cu 10 miliarde de euro au produs 200 de milioane de euro pentru 7 milioane de deponenţi şi au produs 100 de milioane de dolari pentru şapte firme", a afirmat Vâlcov.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Moșii de iarnă 2019. Ce nu trebuie să împarţi în Sâmbăta Morţilor. E mare PĂCAT

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

VIDEO Panică pe plaja din Venus! Un şarpe a fost observat printre şezlonguri, iar turiştii AU PRIVIT SCENA CU UIMIRE. A fost nevoie de intervenția jandarmilor: "În urma unui..."

Dosarul morții regretatei artiste Mădălinei Manole ar putea fi redeschis, la 16 ani de la tragedie! Noi dovezi vor fi depuse în instanță 

Horoscop luni, 20 iulie 2026: Zodia care primește un bonus substanțial la început de săptămână

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro