Vești bune pentru pensionarele cu studii superioare! Care este condiția pe care trebuie să o respecte doamnele, pentru a primi mai mulți bani

Vești bune pentru pensionarele cu studii superioare! Care este condiția pe care trebuie să o respecte doamnele, pentru a primi mai mulți bani

Vești bune pentru seniorii cu studii superioare! Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative pentru aceștia.

Vești bune pentru pensionarele cu studii superioare, care vor primi mai mulți bani la pensie, potrivit noii legi. Anii de facultate și de doctorat au fost considerați stagiu de cotizare. Pentru un an de facultate se ofereau 0,25 de puncte, iar pentru patru ani era oferit un punct, ceea ce înseamnă o creștere de 81 de lei la pensie, pentru seniorii care se încadrează la aceste aspecte.  „În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz”.

Cu toate acestea, seniorii trebuie să îndeplinească o condiție.

În ceea ce privește studiile terminate, pensionarii trebuie să fi urmat facultatea la zi, iar cei care au terminat două facultăți, stagiu de cotizare va fi considerat doar una dintre ele.  „Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel (…) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere”, arată legea.

Tensiuni printre seniorii din țară, după recalcularea pensiilor de la 1 septembrie

Citește și: Vești bune pentru mamele din România! Ministrul Muncii a făcut anunțul: „Am virat în avans beneficiile.”

Vești bune pensionare [Sursa foto: freepik]

Citește și: Veste excelentă pentru femeile cu pensii de până la 1.500 de lei! Pensionarele vor primi un sprijin financiar

Citește și: Serialul turcesc „O nouă șansă” ajunge la final. Când va fi difuzat ultimul episod și ce serial va începe- kanald.ro

Citește și: Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?- stirilekanald.ro

Prima etapa recalculării pensiilor din data de 1 septembrie a generat mai multă tensiune în România, iar potrivit Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzului Statului, recalcularea pensiilor este „neconstituțională și reprezintă un abuz grav asupra cetățenilor.” Această fundație a fost sesizată de către cetățeni cu privire la noile decizii de recalculare a pensiilor, prin care, în loc să le fie adăugat, le-a fost diminuat venitul lunar. Chiar dacă cetățenii afectați vor primi în continuare pensia actuală, majorările viitoare obligatorii vor fi raportate la suma recalculată, care este cea mai mică, până când aceasta va ajunge din nou la valoarea pensiei curente. Spre exemplu, un pensionar cu un venit de 1000 lei pe lună în momentul de față, care, în urma recalculării ar trebui să primească 700 de lei, va primi în continuare 1000 lei, însă creșterile viitoare se vor aplica de la suma cea mai mică, cea obținută după prima recalculare, adică de la pragul de 700.  

Vești bune pensionare [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Veste proastă pentru milioane de femei din România! Ce categorie de persoane va primi mai puțini bani

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

„Am rămas doar noi” Ultima apariție a trupei Holograf înainte de moartea lui Mugurel Vrabete

De ce boala suferea Mugurel Vrabete. Mesajul trupei Holograf dupa moartea basistului

Mitică Dragomir, declarații sincere despre relații! Cum vede fostul fotbalist viața de familie? „Toate nevestele vor după 2-3 ani de căsătorie să fie șefele în casă.”

Horoscop vineri, 13 martie 2026: Această zodie reușește să treacă de un interviu greu și să primească jobul la care visa de multă vreme

VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro