Veste neașteptată pentru Ceylin

Veste neașteptată pentru Ceylin
Veste neașteptată pentru Ceylin

Astăzi, în serialul “Secrete de familie”, difuzat de la ora 23:00, la Kanal D, fanii îndrăgitei producții îl regăsesc pe Yekta neobosit în a cauza probleme familiilor Kaya și Erguvan.

Controversatul avocat Yekta nu ratează nicio ocazie de a îngreuna viețile dușmanilor săi, Ceylin și Îlgaz, iar acum, pentru că situația s-a precipitat, în cazul uciderii lui Serdar, iar familiile celor doi sunt nevoite să suporte consecințele implicării lor în această tragedie, acesta trebuie să afle unde se ascunde Parla, considerată a fi principalul vinovatul în acest caz teribil. În egală măsură, Yekta se confruntă și cu situația dramatică în care se află Haluk, acesta fiind acuzat că l-ar fi ucis pe tânărul ziarist Berkan.

Între Îlgaz și Ceylin tensiunile continuă, după arestarea familiei Erguvan și, în vreme ce procurorul se simte trădat de soție, din cauza minciunilor acesteia, avocata consideră că soțul sau nu își dorește protejarea familiilor lor, nici în situații limită, ca aceasta, și nu poate trece peste acest aspect.

 

Iată că vine ziua în care va avea loc prima audiere a procesului în care sunt implicați membrii familiei Erguvan, iar Ceylin este gata să meargă până în “pânzele albe” pentru a-și salva familia. Miza este uriașă iar Yekta este gata să contraatace.

Dacă va reuși Ceylin să își salveze familia de la închisoare și dacă soții Kaya vor rămâne împreună, după această teribilă încercare a destinului, puteți afla în această seară, de la ora 23:00, în noul episod din serialul “Secrete de familie”, difuzat la Kanal D.

 

Începând din 16 martie, serialul “Secrete de familie” va putea fi urm ărit în continuare, la Kanal D2, în fiecare zi, de sâmbătă și duminică, de la ora 22:00, și de asemenea, telespectatorii vor putea viziona in

reluare cele două episoade difuzate în weekend, lunea, de la 23:00, numai la Kanal D2.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Codruța Filip, totul despre momentul în care a ales să meargă la psiholog. Ce a făcut-o să ia această decizie după divorțul de Valentin Sanfira: "Am înțeles că nu am greșit cu nimic.”

Gravide la 40+ ! FOTO Actrițe celebre, în apariții inedite cu burtica la vedere

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

ANUNȚUL NEAȘTEPTAT făcut de Iosif. Toți cei care l-au susținut pe fostul concurent din Casa Iubirii se întreabă același lucru: CUM VA REACȚIONA Lucia când va vedea: "Când o trăiești lângă..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro