Vechimea în muncă se poate cumpăra și în acest an! Care este suma pe care trebuie să o achite românii, dacă își doresc să iasă mai repede la pensie?

Vechimea în muncă se poate cumpăra și în acest an! Care este suma pe care trebuie să o achite românii, dacă își doresc să iasă mai repede la pensie?
Vechimea în muncă se poate cumpăra și în acest an! Care este suma pe care trebuie să o achite românii, dacă își doresc să iasă mai repede la pensie?

Vechimea în muncă se poate cumpăra ușor la noi în țară, în special atunci când vine vorba despre persoanele care nu au suficienți ani de cotizare.

Persoanele interesate pot cumpăra vechime pentru pensie prin intermediul unui contract de asigurare socială facultativă, contract care este încheiat cu casa județeană de pensii. Cu alte cuvinte, persoana care solicită acest contract, trebuie să plătească suma respectivă, aleasă tot de el, astfel încât statul să recunoască perioada respectivă ca stagiu de cotizare, dar nu mai devreme de momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare, generale.

Pentru a afla care este contribuția minimă în acest caz, trebuie să fie făcut și un calcul, însă nu oricum, ci prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie. Cu toate acestea, există și varianta unei plăți ceva mai mici de 25%, ceea ce se poate alege în momentul în care este încheiat contractul cu Casa de Pensii.

Care este suma pe care trebuie să o achite românii, dacă își doresc să iasă mai repede la pensie

Citește și: Lovitură cumplită pentru fiica Oanei Roman! Ce i-a făcut Marius Elisei în prima zi de școală

Citește și: Anunțul lui Ilie Bolojan pentru pensionari! Care ar putea fi vârsta de pensionare pe viitor

Cu alte cuvinte, suma minimă care trebuie să fie plătită în fiecare lună, este de 1.012,50 de lei (4.050 de lei x 25%); 12.150 de lei (1.012,50 de lei x 12), toate acestea pentru un an de stagiu de cotizare. În caz contrar, în funcție de necesitate, grad de urgentare sau posibilități, există și varianta ca românii să plătească o contribuție mai mare decât cea minimă de 25%, aspect care, dacă se dorește, trebuie să fie stabilit încă de la începutul încheierii contractului menționat anterior (cel de asigurare) încheiat cu casa județeană de pensii, conform capital.ro.

Citește și: Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie - wowbiz.ro

Citește și: Unchiul lui Vlad Băltățeanu, despre CHINURILE PRIN CARE A TRECUT în seara fatidică. După zile întregi de tăcere, ACUM SPUNE PUBLIC ce s-a întâmplat, de fapt: "Am fost luat târâș ca pe un câine. Mi-a p

Atunci când vine vorba despre femei, perioada minimă pentru a avea drept la pensie, este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar în ceea ce privește perioada maximă standard pentru calculul pensiei integrale, aceasta este de 35 de ani (pentru femei și bărbați). Important de menționat este și definiția anumitor termeni, pentru ca românii să înțeleagă exact ceea ce reprezintă, după cum urmează:

  • Stagiu de cotizare – totalul anilor recunoscuți pentru pensie (cei în care ai plătit contribuții, dar și în care nu ai plătit, precum studii, armată etc.
  • Stagiu de cotizare contributiv – totalul anilor în care chiar s-au plătit bani la pensie (prin salariu sau printr-un contract de asigurare socială)
  • Stagiu complet de cotizare – totalul anilor de contribuții stabilit prin lege că să poți ieși la pensie anticipat sau la vârsta standard
  • Stagiu minim de cotizare – totalul numărul minim de ani de contribuții, pe care trebuie să îi ai, ca să primești pensia



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anunțul lui Ilie Bolojan pentru pensionari! Care ar putea fi vârsta de pensionare pe viitor

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie

Unchiul lui Vlad Băltățeanu, despre CHINURILE PRIN CARE A TRECUT în seara fatidică. După zile întregi de tăcere, ACUM SPUNE PUBLIC ce s-a întâmplat, de fapt: "Am fost luat târâș ca pe un câine. Mi-a pus mâinile în..."

Tristețe imensă în lumea fotbalului internațional. S-a stins din viață Bo Johansson, fostul selecționer al Danemarcei, care a dus naționala în sferturile Cupei Mondiale din 1998

Calendar ortodox sâmbătă, 17 octombrie 2026. Rugăciunea către Sfântul Proroc Osea pe care credincioșii o pot rosti în această zi

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro