Vasilica Tătaru, despre lipsa tatălui din viața ei. Când simțea artista, în copilărie, că are nevoie de el și cum îi cerea ajutorul. „Eram o fire mai singuratică. Pe undeva am avut niște carențe.”
Vasilica Tătaru, despre lipsa tatălui din viața ei. Când simțea artista, în copilărie, că are nevoie de el și cum îi cerea ajutorul. „Eram o fire mai singuratică. Pe undeva am avut niște carențe.”
Vedeta a vorbit despre lipsa tatălui din copilărie și când simțea aceasta că are nevoie de ajutorul lui.
Apreciată și îndrăgită pentru talentul său artistic, Vasilica Tătaru, care a moștenit talentul de la mama ei, duce mai departe portul popular și versurile tradiționale prin melodiile sale. Toată lumea o știe de pe scenă sau din evenimentele la care participă, însă atunci când vine vorba despre anumite aspecte din viața ei personală, puține sunt momentele în care își face curaj să-și deschidă sufletul.
Vasilica Tătaru, despre cum simțea lipsa tatălui în copilărie
În cazul unei emisiuni TV, artista a vorbit despre o parte din copilăria ei și despre anumite lipsuri conștientizate ulterior. Își amintește că atunci când existau anumite certuri cu copiii din spatele blocului, striga spre tatălui ei, pentru a nu arăta că este singură, însă, în spate, este de părere că în acele momente i-a lipsit iubirea paternă. Ulterior, în adolescență, Vasilica început să cânte, iar de atunci se bucură de toată admirația celor din jur.
„Au existat momente, copil fiind, ieșind în spatele blocului, singură, ieșeam să mă joc. Eram o fire mai singuratică și până și la această vârstă am momente când am nevoie de acest perimetru în care să fiu doar eu cu mine. Îmi amintesc că, la un moment dat, am ieșit să mă joc și cum sunt copiii nevinovați. Am avut toate condițiile pentru care îi mulțumesc mamei, am avut trei verișori cu care am crescut, frații între ei și pe care îi iubesc, însă atunci când mă jucam și poate mai intram în polemică cu vreun copil, îmi amintesc despre
mine că Vasilica se uita undeva la etajul 3, deși eu locuiam la etajul 1 și strigam „tata”. Pe undeva, în adâncul meu, am avut niște carențe, am avut nevoie de tată în anumite momente. Atunci când eram mică, în perioada adolescenței mele, nu. În perioada adolescenței am avut privilegiul să am această binecuvântare de a cânta. Am început să cânt de mică, iar odată cu acest cântat, cu această muzică, iubirea pentru muzică mi-a fost și ghid și mi-a adus și foarte multe aprecieri. Cu toate astea, de la vârsta fragedă de la care am cântat, oamenii în vârstă care m-au privit ca pe un copil, vă mărturisesc că niciodată în viața mea până acum nu s-a creat niciun context sau nicio situație în care să mă simt agresată sau să mă rușinez de faptul că eu cânt.”, a spus Vasilica Tătaru.