Bogdan de la Ploiești și-a surprins mama într-un mod plăcut, cu ocazia zilei sale de naștere.
Bogdan de la Ploiești este unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți artiști din țara noastră. În urmă cu puțin timp, cântărețul și iubita lui, Vanessa, i-au pregătit o surpriză emoționantă mamei lui, chiar se ziua ei de naștere.
Cum a fost surprinsă mama lui Bogdan de la Ploiești
Vanessa, mesaj special pentru mama lui Bogdan de la Ploiești
Cei doi au așteptat-o pe femeie la aeroport, unde au întâmpinat-o într-un mod surprinzător. În momentul în care mama artistului a ajuns și a coborât din mașină, Bogdan de la Ploiești și Vanessa i-au oferit câte un buchet impresionant de trandafiri roșii, gest care a emoționat-o vizibil. Astfel, imaginile surprinse în aeroport au fost publicate ulterior chiar de iubita artistului, pe rețelele de socializare. În videoclip se poate observa cum mama artistului este luată prin surprindere de gestul celor doi îndrăgostiți, iar un detaliu care nu a trecut neobservat a fost relația apropiată dintre Vanessa și mama lui Bogdan de la Ploiești. Mai exact, cele două s-au îmbrățișat și s-au pupat, semn că se înțeleg foarte bine. Vanessa a postat videoclipul însoțit de un mesaj emoționant dedicat mamei lui Bogdan.
„La mulţi ani mama noastră, să ne bucurăm de tine până la infinit viața! Te iubim cel mai mult”, a fost mesajul postat de noua iubită a lui Bogdan de la Ploiești, pe pagina sa de TikTok.
Vanessa, mesaj special pentru mama lui Bogdan de la Ploiești
De asemenea, mulți dintre cei care au urmărit clipul au remarcat chimia dintre cele două și au apreciat gestul celor doi: „Ce împăcată și fericită e mămica de când cu Vanessa”, „Vanessa e ce trebuie”, „Ce frumos! Se vede ca sentimentul este reciproc”, „Ce frumos o pupa Vanessa, cu tot dragul asa si pare sincera, sunteti minunati impreuna! Se vede ca este liniste si implinire in familie”, au fost doar câteva dintre comentarii.