“Uneori nu e momentul potrivit pentru o relație.” Xonia și-a prezentat fostul partener de viață milionar părinților ei. Cântăreața face declarații despre o nouă șansă

Xonia și-a prezentat fostul partener de viață milionar părinților ei

Xonia s-a revăzut cu fostul ei iubit în Statele Unite.

În urmă cu ceva timp, Xonia a trăit o minunată poveste de iubire cu Michael, un bărbat din Statele Unite ale Americii care a reușit să îi fure inima frumoasei artiste. Lucrurile dintre cei doi îndrăgostiți nu au funcționat așa cum trebuia, așa că aceștia au hotărât să o ia fiecare pe drumuri separate. Însă, amândoi au rămas în relații foarte bune, pentru că și-au luat rămas bun în cele mai bune condiții.

Xonia l-a prezentat pe Michael familiei sale

Xonia și fostul ei partener s-au despărțit iarna trecută. Iată, însă, că acum cei doi foști parteneri s-au reîntâlnit și pare că petrec destul de mult timp unul în compania ceiluilalt. Deși pentru moment nu pare că cei doi au de gând să își reia viața amoroasă, cântăreața l-a prezentat deja pe bărbat părinților săi.

Întâlnirea ar fi fost una minunată, familia Xoniei fiind foarte încântată de milionarul cu care vedeta s-a iubit cu ceva timp în urmă.

Citește și: Xonia, dezvăluiri despre boala autoimună cu care s-a confruntat 3 ani: „Am efecte adverse din cauza medicamentelor”

Xonia și-a prezentat fostul partener de viață milionar părinților ei [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Xonia dezvăluie motivul pentru care s-a despărțit de iubitul milionar: „Nu distanța a fost de vină”

Așadar, cântăreața a declarat că cei doi sunt doar prieteni, pentru că aceasta se focusează mai mult pe viața ei personală și își dorește să se concentreze pe proiectele pe care le are în desfășurare. Însă, acest lucru nu înseamnă că în viitor vedeta ar spune nu unei noi șanse la iubire alături de bărbatul de peste ocean, deoarece Xonia nu este deloc deranjată de ideea de a relua o legătură amoroasă.

„Dacă ar fi o persoană veche, depinde foarte mult care a fost povestea noastră și de ce ne-am despărțit în primul rând. Nu zic nu. Uneori nu e momentul potrivit pentru o relație între două persoane. Eu nu cred în vorba aia că „ciorba reîncălzită nu e bună” sau ceva de genul ăsta. Cred că fiecare persoană are șansa să evolueze, să se schimbe, să se maturizeze. Și nu văd de ce nu aș da a doua șansă, că și eu la rândul meu evoluez, mă maturizez și aș vrea să am și eu șansa asta, dacă ar fi cazul. Nimeni nu este perfect. Probabil aș fi deschisă, dar momentan nu este cazul.”, a spus Xonia, pentru un post de televiziune.

Citește și: Horoscop săptămânal 2-8 martie 2026: Acest semn zodiacal este favoritul astrelor pe plan sentimental. În sfârșit își va găsi iubirea- kanald.ro

Citește și: (P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii- stirilekanald.ro

Citește și: Xonia, în depresie după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă: „Nu le doresc nici celui mai mare dușman”

Xonia și-a prezentat fostul partener de viață milionar părinților ei [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Xonia este din nou singură! Artista s-a despărțit de Michael, iubitul ei: „O urmărește în America de ani de zile”. În ce relații au rămas cei doi



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Xonia, dezvăluiri despre boala autoimună cu care s-a confruntat 3 ani: „Am efecte adverse din cauza medicamentelor”

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor

Ce se întâmplă în viața artistei? ANUNȚUL a fost făcut public chiar de Loredana: "Când nu te mai identifici cu..."

Xonia dezvăluie motivul pentru care s-a despărțit de iubitul milionar: „Nu distanța a fost de vină”

Prognoza meteo ANM pentru vineri, 27 februarie 2026. Meteorologii anunță soare și temperaturi sub 0 grade Celsius

Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro