Unde pleacă în vacanță prezentatorii de știri de la Kanal D

Unde pleacă în vacanță prezentatorii de știri de la Kanal D

De la breaking news la mare, soare, San Marino și poteci neumblate

Profesioniști ai jurnalismului de televiziune, conectați permanent la tot ce se întâmplă în lume, Cristina Dorobanțu, Cosmin Cernat și Christian Sabbagh, prezentatorii grupajelor informative de la Kanal D, aduc în fiecare zi cele mai importante informații în fața telespectatorilor. De această dată au lăsat pentru un moment deoparte prompterul și pupitrul știrilor și ne-au invitat în culisele vieții lor. Chiar dacă nu ies niciodată complet din ritmul alert al actualității, există perioade când evadează din cotidian și pleacă în vacanță pentru a-și încărca bateriile. Aflați chiar de la Cristina, Cosmin și Christian ce se întâmplă în acele zile din an când lasă breaking news-ul acasă, pe mâini bune, iar ei pleacă în concediu.

CRISTINA DOROBANȚU

Ți-ai planificat vacanța? Ce destinație sau destinații ai pe listă?

O să merg în vacanță la noi pe litoral, căci iubesc soarele și marea! Eu sunt zodie de apă, m-am născut vara și ador acest anotimp cu tot ceea ce are de oferit! Am mai fost, vara aceasta, câteva zile în Grecia

și Italia. Niciodată când plec în concediu nu am o agendă bine pusă la punct, ci încă dinainte de a pleca îmi propun relaxare totală, ceea ce se și întâmplă.

Care e cea mai frumoasă vacanță din copilăria sau adolescența ta?

Vacanțele în care stăteam, la bunici, cu vărul meu! Bunica ne punea în pâine brânză și roșii culese din grădina, iar așa umblam toată ziua prin sat. Obișnuiam să mergem la la gârlă cu copiii. Uneori mi-e dor de acele vremuri!

Ce nu lipsește niciodată din bagajul de vacanță?

Rochia alba este piesa care nu lipsește niciodată din bagajul meu, pentru că este feminină, versatilă, transmite eleganță și relaxare în același timp, e perfectă pentru vacanță!

Care e cel mai neobișnuit suvenir pe care l-ai adus dintr-o vacanță?

Un joc de șah pe care l-am cumpărat din Marele Bazar din Istanbul. De fiecare dată când mă uit la el îl compar cu un joc al vieții în care fiecare pas contează și totul depinde de următoarea mișcare.

COSMIN CERNAT

Ți-ai planificat vacanța? Ce destinație sau destinații ai pe listă?

O să plecăm în vacanță, în Italia, la începutul lunii septembrie. Ne-am zis că după ce am călătorit mult peste Ocean, să mai stăm și prin Europa. Vom merge în Abruzzo Pescara. Vrem să închirem o mașină și o să ne plimbăm. Am câteva drumuri bine stabilie: Costa dei Trabocchi, Roma, unde se află un prieten forte bun din liceu și aș vrea să ne reîntâlnim și, poate, San Marino, am și acolo ceva de bifat. În acest concediu, pe lângă plimbări, vrem să ne bucurăm de plajă, mâncare și un strop de vin de calitate.

Care e cea mai frumoasă vacanță din copilăria sau adolescența ta?

În copilărie, obișnuiam să mergem cu cortul eu, tata și fratele meu. Acela era bugetul familiei. Mergeam la Gura Diham și la Mamaia. Puneam cortul, stăteam pe plajă și jucam tenis cu piciorul.

Ce nu lipsește niciodată din bagajul de vacanță?

La cât am clătorit eu, nu mai am probleme cu pregătirea bagajului. La început eram disperat să iau tot la mine. În timp, lucrurile s-au schimbat, iar acum îmi iau doar strictul necesar. N-am o problemă dacă uit ceva, pentru că pot să cumpăr, dar am grijă să nu-mi lipsească niciodată trusa de medicamente. După experiențele canadiană și dominicană, am învățat că e foarte important să ai mereu la tine un minimum de medicamente, restul poți să le cumperi. Dacă uiți o pereche de ciorapi sau un tricou, din nou, nu e problemă, găsești de unde să le cumperi.

Care e cel mai neobișnuit suvenir pe care l-ai adus dintr-o vacanță?

Nu cumpăr nimic neobișnuit. Mai cumpăr magneți, nimic spectaculos. Îmi plac mult brelocurile, așa că mai iau din când în când câte un breloc și îl schimb pe cel de la chei.

Citește și: Vremea se schimbă brusc în weekend. Temperaturile scad în toată țara, iar la munte sunt așteptate ninsori- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

CHRISTIAN SABBAGH

Ți-ai planificat vacanța? Ce destinație sau destinații ai pe listă?

Mi-am propus să căutăm locuri inedite din România. Ne-am dori să umblăm pe poteci neumblate, pentru că România e o țară extraordinar de frumoasă, care merită văzută și explorată. Sunt atât de multe locuri fascinante pe care încă nu le-am văzut!

Care e cea mai frumoasă vacanță din copilăria sau adolescența ta?

Este vorba despre o vacanță cu părinții. Într-un an, am venit din Liban și am făcut un tur al României. Tata, la vremea aceea, era curios să viziteze mănăstiri din țară. A fost foarte frumos, a fost ca un documentar de călătorie. Ne-a dus mama peste tot. Tata era fascinat. Mai fusese în țară în studenție, dar nu apucase să viziteze locurile acestea mirifice. Mama l-a dus din Bucovina până în Moldova și spre Timișoara!

Ce nu lipsește niciodată din bagajul de vacanță?

Din bagajul de vacanță nu lipsesc niciodată laptopul, pentru că profesia mea presupune să fiu mereu conectat la tot ceea ce se întâmplă, și trusa de medicamente pe care, chiar dacă nu o folosim, e bine să o avem la noi, să ne ajute în caz de situații neprevăzute.

Care e cel mai neobișnuit suvenir pe care l-ai adus dintr-o vacanță?

Singurele suveniruri pe care le colecționez sunt amintirile și fotografiile cu familia și oamenii dragi. Dacă e să aduc un obiect acasă, este un lucru ales de copiii mei.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cheloo, confesiuni emoționante despre cea care i-a dat viață: „Mama mea a murit.”

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească

VIDEO Cum s-ar fi dat de gol iubitul Valentinei că ar fi fost implicat ÎN SPATELE TRAGEDIEI? Gestul care a stârnit reacții și a fost comentat aspru în ONLINE: "Doamne ferește. Se vede disperarea să își ascundă..."

Bertan Asllani, actorul care joacă rolul Alaz Soysalan, în serialul „Inimă rebelă”, pasiune nebănuită! Iată cu ce se ocupă carismaticul tânăr când nu se află pe platourile de filmare

Rezumat episodul 6 „Inimă de mamă”, difuzat joi, 24 septembrie 2026, la Kanal D: Filiz se rîntâlnește, după mult timp, cu fiica ei cea mare

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro