În ciuda faptului că nici până în ziua de astăzi, vedeta TV a preferat să nu publice chipul fiicei sale, se pare că de când a început să vorbească, îi aduce lacrimi pe față, Ginei Pistol.
Gina Pistol, una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare TV, de la noi din țară, se bucura de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, având căsnicia sa cu alesul inimii sale, artistul Smiley, alături de care are și o bombonică de fetiță, pe Josephine, despre care a și vorbit recent, dat fiind faptul că în ultima perioadă, vedeta TV trăiește clipe
Un anumit moment în compania fiicei sale, Josephine, a făcut-o pe Gina Pistol să ajungă la lacrimi
Recent, aceasta a acordat un interviu în care a vorbit despre fiica sa, Josephine.
"Eu cred că seamănă mai degrabă cu mine la simțul umorului, pentru că Andrei are niște glume care te fac să te întrebi mult dacă a glumit sau a vorbit serios. În schimb, mie îmi place să mă strâmb, să fac ca toate cele, iar fiica a luat de la mine asta, face toate expresiile mele pe moacă.(...)
Cred că am plâns zilele trecute. Felul în care Josephine îmi spune «Mami, te iubesc» și mă ia în brațe, mă topește. Când se uită așa frumos la mine, îmi dau lacrimile instantaneu. Mă și întreabă dacă m-am emoționat, iar eu rămân fără cuvinte.
Citește și: DETALIUL care s-a văzut la date-ul lui Valentin și al Danielei! Au s... Vezi mai mult- kanald.ro
Citește și: Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...- stirilekanald.ro
Eu oricum plâng destul de des și la suferințele oamenilor din jurul meu, și dacă văd ceva frumos. Am plâns și de ziua mea, când m-am întâlnit cu câțiva prieteni la masă și a venit un grup de colindători, să mă colinde. Am plâns… cu muci, de emoție. Eu sunt mai sensibilă! ”, a declarat Gina Pistol, conform click.ro.