Ce a spus Valentina, chiar înainte să fie ucisă și aruncată în râul Olt. Tânăra și-a pierdut viața la numai 28 de ani.
Apar noi detalii în cazul morții Valentinei, tânăra aruncată în râul Olt într-o valiză și descoperită ieri de către un pescar.
În urma necropsiei, medicii au constatat faptul că este vorba despre o moarte violentă.
Victima prezenta două leziuni traumatice la nivelul capului şi cinci coaste rupte, precum şi leziuni, escoriaţii şi plăgi la nivel gambelor.
Citește și: Cum arată casa în care Valentina Tănăsie și-a găsit sfârșitul! Ce au găsit anchetatorii în interior
„ Ca mecanism de producere s-a stabilit că acestea ar fi fost produse, leziunile per ansamblu, lovire cu corpuri dure, obiect cu vârf ascuţit şi marginea ascuţită, posibil cuţit şi prin comprimare toraco-abdominală, posibil să se fi aşezat pe victimă. Iar decesul datează din 21.09.2026", a precizat Adrian Vrăbete, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Conform unor surse judiciare, valiza în care a fost găsit cadavrul este una cu dimensiunile de 80 de centimetri lungime şi 50 de centimetri lăţime, de culoare gri, din material impermeabil, fapt ce
Suspectul principal este chiar iubitul femeii de 28 de ani. El a fost pus sub acuzare pentru omor, în lipsă, și a fost dat în urmărire generală. Bărbatul s-ar afla în Ungaria.
Adrian Vrăbete, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea: „Cercetările se efectuează în persoana de sex masculin, în vârstă de 30 de ani, din județul Vâlcea, care are calitatea de suspect și cu privire la care există informații că ar fi părăsit teritoriul țării anterior descoperirii faptei.”
Iubitul Valentinei, căutat de Poliție la nivel internațional, după ce a fugit din România
Tânărul originar din localitatea Mirești, județul Vâlcea, pe numele complet Bălțățeanu Gheorghe Vlăduț, în vârstă de 30 de ani, este cercetat pentru infracțiunea de omor și pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă, fiind principalul suspect în cazul morții Valentinei, tânăra cu care s-a iubit în ultima perioadă. Cei doi locuiau împreună și numeni nu s-ar fi gândit că Valentina va avea un asemenea sfârșit.
În trecut, Vlad ar mai fi avut probleme cu legea, iar potrivit primelor informații, în anul 2022, acesta ar fi fost acuzat de viol. Ulterior, încadrarea juridică a fost schimbată în lovire și alte violențe. Mai mult, cei care îi cunoșteau pe cei doi susțin că Vlad ar fi fost agresiv cu aceasta.
Crima a avut loc pe data de 21 septembrie, iar duminică, înainte de a fi ucisă, vecinii spun că la locuința lui Vlad ar fi fost o petrecere și că muzica a cântat până târziu în noapte.
Tatăl Valentinei a vorbit pentru ultima dată cu fiica lui și cu iubitul acesteia
Valentina i-ar fi spus că Vlad este gelos fără motiv, beat, dar ea îl iubește. A doua zi bărbatul nu şi-a mai putut contacta fiica, a mers la locuinţa lui Vlad și, panicat că
Valentina ar fi putut fi moartă, a sesizat autorităţile.
„Tot zicea că l-a înşelat, că l-a înşelat. Fata mi-a zis că nu l-a înşelat, că nu a avut nicio treabă cu nimeni de când e cu el. Am vorbit cu fata şi mi-a spus: «Tati lasă-l în pace acum, că e beat şi nu ştie ce face, că vorbim mâine, că eu îl iubesc>>
(...) Bunică-sa nu ştia de ei. M-a mai băgat într-o cameră şi acolo am văzut haine aruncate prin pat, pe jos. Și am zis: «Doamnă, unde e nenorocitul ăsta? Că ăsta mi-a omorât fata!». Am sunat când am văzut că fata mea lipseşte şi de acolo de acasă de la ea, mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva cu ea", a declarat tatăl Valentinei.
Câteva ore mai târziu, Valentina a fost găsită moartă, iar Vlad era dispărut.