Dpuă persoane au murit pe loc, iar alte două persoane au fost rănite. Ce povestesc martorii aflați la fața locului.
Tragedie fără margini în Brașov, după ce o mașină a intrat într-un grup de pietoni. Din nefericire, două persoane au murit, iar alte două persoane au fost rănite.
Potrivit martorilor, șoferul autoturismului ar fi avut viteză foarte mare.
„ A fost un carnagiu.
Citește și: O tânără de numai 26 de ani s-a sinucis în timpul unei transmisiuni live pe TikTok: „Îmi pare sincer rău.”
„Am ajuns după aproximativ trei minute. Ni s-a spus că mașina venea cu viteză foarte mare, iar șoferul a pierdut controlul. Autoturismul s-a izbit de colțul clădirii și acolo i-a prins pe oameni", a povestit alt martor.
Un bărbat aflat în zonă a descris potrivit antena3.ro imaginile de groază găsite la locul accidentului:
„Șoferul era căzut pe volan, iar trei persoane se aflau la pământ. Cu doar două minute înainte trecuserăm și noi pe aici. Este inexplicabil cum, pe o stradă atât de îngustă, șoferul putea să vină cu o asemenea viteză."
Una dintre victime e cetățean german.
Ce au descoperit polițiștii sosiți la fața locului
Autoritățile încearcă acum să stabilească cauzele producerii accidentului. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov a dezvăluit ce s-a întâmplat cu victimele:
„ O persoană a suferit leziuni incompatibile cu viața. O altă persoană a intrat în stop cardio-respirator. I s-a acordat asistența medicală la fața locului, a fost resuscitată mai bine de 40 de minute, dar, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată.”
Daniel Zontea – purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov a dezvăluit că șoferul a fost monitorizat și că urmează să se stabilească de ce a avut acest comportament:
„ A fost monitorizat comportamentul acestuia și deplasarea conducătorului auto și nu par a fi indicii că ar fi avut un mod de deplasare atipic. Doar în această zonă și-a pierdut comportamentul.”