Tot ce trebuie să știe femeile despre ajutorul social! Cât este cuantumul ajutorului pentru familia cu copii

Tot ce trebuie să știe femeile despre ajutorul social! Cât este cuantumul ajutorului pentru familia cu copii
Tot ce trebuie să știe femeile despre ajutorul social! Cât este cuantumul ajutorului pentru familia cu copii

Ce venit trebuie să ai pentru ajutorul social. Iată ce trebuie să știe femeile despre acest aspect.

Venitul minim de incluziune reprezintă o formă modernizată și integrată de sprijin financiar pentru persoanele aflate în situații vulnerabile. Acesta are ca scop prevenirea și combaterea sărăciei și riscul de excluziune socială. Pentru a beneficia de ajutor social, trebuie să știi care este criteriul principal pentru acordarea venitului minim de incluziune. Legea stabilește că pot beneficia de ajutor social familiile și persoanele singure ale căror venituri nete lunare sunt de până la 700 de lei.

Acesta este pragul maxim de venit pentru eligibilitate. Suma pe care persoanele singure sau familiile o primesc este destinată asigurării necesităților zilnice de viață pentru familiile cu venituri foarte reduse. Pentru persoanele singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, limita de venituri pentru acordarea ajutorului de incluziune este de 400 de lei. În cazul familiilor, limita maximă a cuantumului ajutorului de incluziune este de 275 de lei/lună.

Care sunt veniturile lunare, în funcție de membrii familiei

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Casa de Pensii a specificat care sunt perioadele asimilate la vechimea în muncă

Venit ajutor social
Venit ajutor social[Sursa foto: freepik]

Citește și: Veste importantă pentru femeile din România! Cât de mult va crește valoarea tichetelor de masă, începând cu 1 octombrie

În funcție de membrii familiei, suma pe care aceasta o poate primi variază, de la caz la caz. Pentru familiile cu venituri sub 275 de lei, cuantumurile lunare sunt: 107 lei pentru familia cu un copil, 214 lei pentru familia cu doi copii, 321 de lei pentru familia cu trei copii, 428 de lei pentru cea cu patru sau mai mulți copii. Pentru familii cu venituri între 276 de lei și 700 de lei, cuantumurile sunt mai mici, iar acestea variază de la 85 de lei până la 340 de lei, la fel, în funcție de câți membrii sunt în familie. În momentul în care este stabilit acest venit al familiei, trebuie să știți că nu se ia în calcul anumite categorii de venit, cum ar fi alocația de stat pentru copii, burse școlare sau alte forme de sprijin financiar pentru educație, sumele primite ca zilieri sau prestator casnic, ajutoarele de urgență, stimulentul educațional și ajutorul pentru încălzirea locuinței.  

Venit ajutor social
Venit ajutor social[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anunț pentru elevele din toată țara! Când vor fi livrați banii pe carduri?

Veste neplăcută pentru Kate Middleton! Nimeni nu se aștepta la asta, acum

Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”

Primarul comunei unde a avut loc tragedia macabră face declarații neașteptate despre familia băiatului de 15 ani ucis și îngropat de prietenii săi. Localnicii sunt în stare de șoc după ACESTE DEZVĂLUIRI: "Sunt multe probleme pe care le-a..."

Dispărut în luna septembrie a anului 2025, de negasit nici până în ziua de astăzi! Mihu Vasile, în vârstă de 79 de ani, a plecat singur din propria locuință

EXCLUSIV Dorobanțu vorbește despre planurile de viitor pe care le are cu Naomi: „Nu vrem să ne îmbătăm cu apă rece”

VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies